Twitter Gplus RSS

Dezbaterea 5


<< Dezbaterile Phantasma

 

Prezentare

Text

Masa Rotunda

 

Prezentare

Dezbaterile Phantasma
Dialog asupra metodei

 

Centrul de cercetare a imaginarului s-a reintâlnit la Cluj in jurul unei mese rotunde care a avut ca tema de dezbateri un text referitor la metodele calitative in cercetarea imaginilor, propus de Doru Pop.

La antipodul cuantificarilor de tipul sondajelor sociologice, aceste metode, a sustinut autorul, se origineaza in teoriile critice ale comunicarii si constau in principal in trei directii de analiza: “cercetarea contextului, cercetarea expresiei si cercetarea continutului, care integreaza toate cele trei paliere centrale ale rolului vizualitatii: cel ideologic, cel material si cel simbolic”. in privinta contextului, principalele metode calitative tin de tehnicile observarii (observarea participativa si interviurile intense), iar obiectele de analiza se desfasoara de la semnificatiile generale, practicile sociale si episoadele dramatice, pâna la analizarea grupurilor si organizatiilor sociale, a contactelor si stilurilor de viata. Detalierea metodologiilor de expresie si a analizei de continut a condus apoi la unificarea celor trei paliere din punct de vedere cronologic si ontologic intr-o “structura metodologica” necesara “credibilitatii si veridicitatii stiintifice” pe care studiile asupra imaginarului o reclama.

O prima linie de discutii a pornit de la semnalarea, de catre Corin Braga, a diferentelor de perspectiva existente intre teoretizarile europene (predominant orientate catre imaginarul perceput transcendental in orizontul intrebarii “De ce?”) si cele americane care favorizeaza mai degraba acel “in ce scop?” al pragmatismului si empirismului anglo-saxon, aceasta din urma fiind si abordarea propusa de textul lui Doru Pop. Diferenta s-ar plia si pe distinctia imaginar / imagine, iar dupa Sanda Cordos s-ar putea vorbi chiar despre o “cercetare de civilizatie a imaginii” in defavoarea uneia de “cultura a imaginii”, ceea ce pentru spatiul românesc ar constitui o premiera.

O data realizata deplasarea catre meritele textului, dezbaterile au continuat cu relevarea atât a bogatiei informative cât si a atitudinii auctoriale – “dezideologizata” si “dezinvestita afectiv”. Etica stiintifica, marcata de obiectivitate si fiind, in ultima instanta de factura pedagogica, ar trebui insa, a mentionat Doru Pop, sa functioneze si la nivelul grupurilor de cercetare, data fiind complexitatea si câmpul atât de vast al studiilor aplicative asupra imaginarului.

Finalul discutiilor s-a focalizat asupra intrebarii daca nu cumva metodele calitative pot fi transmutate in câmpul investigatiilor literare. Oare nu s-ar putea innoi, pe baza lor, modelele pedagogice ale invatamântului românesc? Dar aceasta ramâne de. vazut.

Nicolae Turcan 

[Top]

Text

 

Doru Pop
METODELE CALITATIVE IN CERCETAREA IMAGINILOR

 

 

Cercetare si interpretare

 

intrebarea centrala a studiilor asupra vizualitatii: “Cum pot fi cercetate imaginile, mesajele vizuale si structurile persuasive care utilizeaza vizibilul?” trebuie transferata asupra metodologiilor. Metoda cercetarii aplicata asupra manifestarilor “vazutului” devine fundamentala pentru trecerea studiilor aplicate asupra imaginarului intr-o zona a credibilitatii si veridicitatii stiintifice. Problematizarea metodologica este necesara din moment ce studiile cantitative din stiintele sociale, de factura statistica sau sociologica, nu permit decât o descriere superficiala a fenomenelor imaginilor si imaginarului. Premisa ramâne aceea ca descriptivismul mecanismelor si al elementelor palpabile nu ofera patrunderea in adâncimile imaginilor, in impalpabilul imaginarului. O a doua problema importanta este aceea a modelelor interpretative aplicate fenomenelor vizualitatii – nu din perspectiva strict subiectiva sau din directia unei hermeneutici utilizate in analiza pictoriala, ci pornind de la o metodologie cât mai exacta si mai specifica. Identificarea unei metodologii presupune simultan abandonarea generalitatilor si a speculatiilor, dar si gruparea metodica a structurilor analitice intr-un corp comun general acceptat.

Cercetarea “materialului vizibil” constituie o provocare si datorita pluralitatii de fenomene care intra in materia acestui domeniu al manifestarilor umanului. O dimensiune necesara o constituie acceptarea existentei unei “culturi vizuale” – pe care o definesc ca specifica modernitatii si care face posibila ingustarea materialului interpretabil. Pe de o parte aceasta ingustare a câmpului de studiu actioneaza pe plan cronologic, cât si pe plan ontologic, referindu-se la activitatile specifice culturii moderne, in special cele legate de aparitia si dezvoltarea tehnologiilor vizualului. Imaginea si imaginarul au dobândit functii sociale, iar manifestarea lor in contextul modern/ postmodern trebuie vazuta altfel decât in traditia literara anterioara.

O astfel de abordare este generata si de suportul teoretic al metodei calitative in studiul imaginilor. Teoriile critice ale comunicarii – marxismul târziu al scolii de la Frankfurt, criticismul cultural britanic, traditia foucaultiana sau feminismul – au construit cadrul teoretic care a permis elaborarea unei structuri conceptuale complexe, cu mare deschidere culturala. Aceste teorii au descris cadrul in care ar trebui sa se manifeste metodologiile analitice calitative: cercetarea contextului, cercetarea expresiei si cercetarea continutului, care integreaza toate cele trei paliere centrale ale rolului vizualitatii: cel ideologic, cel material si cel simbolic. De aceea pe de o parte ne intereseaza modul in care imaginile si studierea imaginarului permit construirea identitatii sociale (de la arhitectura si pâna la expresiile publicitare ale identitatii corporatiilor), pe de alta parte urmarim expresiile vizibile ale culturii populare (de la cinematografie pâna la identitatea “vedetelor” de muzica) si in cele din urma suntem confruntati cu imaginile ca moduri de transmitere a ideologiilor si a simbolurilor sociale specifice modernitatii.

Cele trei strategii majore de cercetare (descrise de Wolcott) observarea participativa, intervievarea si cercetarea de arhiva se bazeaza pe trei modalitati majore de culegere a informatiilor pornind de la experienta, de la interogare sau prin examinarea directa. Fiecare din aceste strategii dispune de o serie de tehnici specifice prin care studierea fenomenelor poate fi evaluata stiintific. Studiile de “arhiva” reprezinta aici metodele “traditionale” ale studiilor calitative, asa cum se manifesta ele in istorie, critica literara, filosofie sau analiza literara. Strategiile interogative, raspândite cel mai amplu in stiintele sociale, se bazeaza pe tehnicile jurnalismului de investigatie, pe metodele biografice si pe metodologiile istoriei orale. Dar observarea participativa ramâne cel mai important instrument “calitativ” de cercetare. Observarea participativa este practicata in doua mari domenii de analiza: in etnografie si in sociologia aplicata pe studiile de caz (scoala de la Chicago). Analiza comunitatilor, studiile antropologice, etnografia comunicarii sau analizele conversationale, fenomenologia si micro-etnografia sunt tot atâtea directii metodice de utilizare a participarii observatorului la fenomenul studiat.

in continuare voi incerca “reunirea” celor trei directii de analiza ale imaginilor si a celor trei tehnici principale de studiere a fenomenelor vizibilului intr-o structura metodologica.

I. Metodologiile analizei contextului

 

Scopul analizelor de context este acela de a folosi “unitatile” contextului social (definitia americana a social setting) ca surse interpretative pentru intelegerea fenomenelor vizualului. Nivelul referential exterior face posibila codificarea situatiilor in care imaginile se manifesta, iar prin recursul la aceasta referinta externa avem acces la finalitatea interna a imaginilor. Criteriul de baza este acela ca analiza calitativa trebuie sa fie profund justificata, simpla dorinta de observare a unei situatii nu constituie garantia studiului calitativ; o cercetare devine studiu calitativ daca este adecvat situatiei. Avem doi factori majori pentru a evalua disponibilitatea analizei calitative. Localizarea este prima regula a interactiunii – relevant devine unde este localizat situl, gradul de acces si nivelul de interes pentru context. De cele mai multe ori situatiile dificile sunt cele care au preeminenta. A doua regula tine de natura fenomenului, studiul calitativ fiind axat mai ales asupra acelor situatii care pot fi cu greu analizate altfel, asupra experientelor sociale “amorfe” (William B. Shaffir, Robert A. Stebbins, Allan Turowetz (eds.) Fieldwork Experience: Qualitative Approaches to Social Research, NY, St. Martin’s P., 1980), a caror natura este mai putin inteligibila prin tehnici cantitative.

Principalele metode calitative pentru analizarea contextului sunt tehnicile observarii. Continuând traditia etnografica a lui Dewey si a lui Mead, studiile de “aplicare” a teoriilor prin studii de teren. Participarea prin observare presupune imersiunea cercetatorului nu atât in fenomenul studiat, cât in contextul in care acesta se desfasoara. Participarea este implicarea pâna la nivelul la care fenomenul isi “deconspira” semnificatiile si sensurile profunde. Bazându-se pe interactiunea dintre situatia analizata si subiectul analizator, participarea urmareste accesul la experiente si la depasirea aparentelor, constructelor menite sa blocheze accesul la realitate. Prin tehnicile observarii se ajunge la cunoasterea profunda a contextului, iar cercetatorul dobândeste o cunoastere intima a fenomenului. Observarea directa izvoraste din epistemologia intimitatii, a familiarizarii profunde cu producerea dimensiunii culturale a fiintei umane (unde produsele, producatorii si productia in ansamblu constituie factor analitic). Observarea presupune evaluarea de situatie [sau ceea ce in arheologie se numeste evaluarea de sit]. Aceasta observare poate fi fizica sau ideatica, adica descrierea se orienteaza ori spre natura obiectelor, ori spre structurile ideatice ale grupului. in aceste context observarea participativa este metoda favorita.

Aici intra tehnicile observarii participative si interviurile intense (sau interviuri in profunzime, structurate sau nestructurate). Observarea participativa presupune stabilirea unor legaturi profunde intre cercetator si situatie, unde, prin urmarire si chestionare, prin intrebari si prin asistarea la fenomene analistul patrunde in interiorul contextului. Interviurile intense constituie un proces conversational continuu prin care analistul dobândeste acces la informatii detaliate despre situatie – in etnografie interviul informativ are un caracter “secundar”, fiind atribuit unor informatori autohtoni

Patrunderea in context se poate face in doua situatii diferite: contexte deschise (observarea in parcuri, restaurante, gari si locuri publice) si contexte inchise (locuinte private, birouri, contexte analitice). La rândul sau, investigatia poate fi facuta de un analist anonim, investigatorul participând necunoscut de catre cei observati la evenimente publice, cu acces liber, ori poate fi investigatorul “sub acoperire”, deghizat in participant. Investigatorul poate fi analistul cunoscut de catre participanti sau poate fi chiar solicitat de catre participanti sa realizeze actiunea de cercetare.

Auto-localizarea constituie o alta metoda calitativa de descriere a contextului. Un exemplu este istoria personala, biografia curenta – unde prezentarea descriptiva a evenimentelor si a experientelor pesonale devine sursa de informatie stiintifica. Aici relevanta este si apropierea dintre tehnicile calitative si tehnica redactarii jurnalului personal.

 

 

 

Structuri analitice

 

1. Un prim obiect al analizei contextuale sunt semnificatiile generale (meanings) – opinii, perspectie, stereotipuri, norme culturale, perceptii, ideologie, realitate sociala – elemente care sunt trans-comportamentale. Ele sunt definite prin analizarea elementelor comune grupului, relatia cu alte grupuri sau definirea grupului de catre ceilalti. Notiunea fundamentala a acestor abordari este aceea ca Realitatea este produsa ca un “construct social”. Fiind rezultatul unui efor constient si coerent la nivelul grupurilor umane, normele sociale ale acestor grupuri devin definitorii pentru ca sunt tratate ca purtatoare ale sensului social.

2. Un al nivel al analizelor contextuale sunt practicile sociale (ca unitati minimale ale contextului) Acestea sunt considerate ezultate ale actiunii sau discursului social, descriu relatiile dintre participantii la dinamica grupului, au valoare sociala si dimensiune structurala (tin de natura repetitiva a existentei membrilor grupului) de aceea pot sa re-constituie modul de functionare al imaginarului societatilor umane. George Gmelch a definit 3 tipuri de practici: ritualuri (actiuni pozitive), tabuuri (actiuni negative) si fetisuri (obiecte investite cu semnificatie). Studierea acestor tipuri de manifestari ale umanului devine exemplara pentru existenta intima si cea colectiva.

3. Analizarea unor episoade – Episoadele descriu acele momente ale situatiei observate care nu sunt repetitive (ca ritualurile), ci sunt dramatice, cu o puternica incarcatura emotionala, ceea ce le face sa fie iesite din comun – tipologia episoadelor este vasta, de la dezastre naturale si catastrofe personale pâna la evenimente publice ori decizii individuale.

4. Analizarea contactelor – Un contact este o situatie care descrie “intâlnirea” semnificativa a mai multor subiecti intr-un micro-grup si modul in care interactioneaza acestia. Interactiunea lor devine sursa informationala pentru ansamblul mentalului lor.

5. Analizarea rolurilor – Indivizii isi asuma in grup roluri formale (sau atribuite: sex, pozitie sociala, vârsta etc.), roluri informale (sau ocupationale: smecherul de cartier, vampa etc.), tipuri sociale (baiatul de treaba, mincinosul etc.), tipuri socio-psihologice (definite prin interactiune: activ/ pasiv X pozitiv/negativ), rolurile articulate (asa cum transpar ele din manifestarile si discursurile actantilor); Analizarea tacticilor atribuirii/ asumarii de roluri.

6. Analizarea relatiilor – Presupune interpretarea modului de interactiune in interiorul grupurilor: prietenie, intimitate, negociere etc.

7. Analizarea grupurilor – Descrierea modului de functionare a grupurilor pe mai multe nivele a) ierarhii b) “bisericute” (aici important este modul cum se organizeaza “clicile” si solidaritatea sociala), c) semnificatii adaptate (temporala – modul cum functioneaza in timp grupul; tematica – modul cum dialogheaza grupul).

8. Analizarea organizatiilor – comunicarea organizationala si structurile functionale din interiorul institutiilor devine sursa documentara pentru comportamentul corpului social in ansamblul sau.

9. Analizarea structurilor sociale – grupurile “mici” din corpul social: sate, cartiere, ghettouri, zone urbane, strazi etc. constituie unitati “preferate” in analiza antropologica si sociologica.

10. Universuri sociale – analizarea acelor comunitati care contin mai multe tipuri de structuri sociale, sunt imposibil de definit, extrem de mobile, au o natura informala (sate de vacanta).

11. Stiluri de viata – propun analizarea unor fenomene descriptibile pe criterii economice sau socio-demografice (ex. studiul lui Elliot Liebow Tally Corner: A Study of Negro Streetcorner Men, Little, Brown & Co., 1967, decrie tipologii masculine: barbati si servicii, barbati si sotii, amanti si exploatatori, prieteni si relatii)

 

Studierea calitativa a contextului urmareste in principal realizarea de tipologii: definirea structurii unitatilor utilizate; in functie de frecventa producerii; cauzalitatea producerii lor (relatia dintre cauzalitate si manifestari: cauze singulare, cumulative, cantitative; cauze situationale si dispozitionale); procesele care constituie unitatea interpretativa (stagiu, pas, perioada, faza; cicluri, spirale, secvente); consecintele unitatii analitice

Momentul final este si el la fel de important. Analizarea si redactarea: CUM (introducere, prezentarea relatiilor si a intrarii in context; probleme de adaptabilitate si descrierea propriilor sentimente; modul de culegere a informatiilor; descrierea metodologiei); stilul asumat: metaforic, generic, ironic, detasat toate devin functii ale studiului calitativ, preocupat nu numai de obiectivitatea analizei, ci si de gradul de receptabilitate al informatiilor, adaptat pe specificul fiecarui context.

Discutarea relatiilor sociale si structurile imaginarului manifestate in cultura deschid calea spre interpretari de factura calitativa mai ales acolo unde demersul se axeaza in mod special pe diversele conexiuni stabilite intre structuurile reprezentarii.

Ca modele de cercetari in analizarea sistemelor referentiale specifice sunt teoriile reprezentarii, analizelor rolurilor culturale, aplicabile mai ales mesajelor publicitare si procedeelor vizuale ale persuasiunii politice. Analizele “mitologice” si interpretarile arhetipale ale imaginarului apartin aceluiasi domeniu interpretativ.

II. Metodologiile expresiei

 

O alta directie importanta a analizei calitative este interpretarea discursiva. Conventiile narative sunt extrem de importante in abordarea calitativa. Definitia conventiilor narative este preluata din domeniul etnometodologiei. Scopul cercetarii calitative este acela de a prezenta realitatea in mod conversational, de a detalia modul de manifestare a oamenilor prin recursul la “poveste”. John Van Maanen (Tales of the Field: On Writing Ethnography, Chicago U. P., 1988) a identificat cel putin trei tipuri de “voci narative” utilizabile in studiile calitative: realista, confesiva si impresionista. Prezenta autorului in textul “naturalist” este extrem de importanta, autorul nu studiaza fenomenele din afara, ci din interiorul lor, iar “autoritatea” sa provine tocmai din implicarea cât mai profunda. Aceasta implicare trebuie sa se reflecte si la nivel stilistic: consemnarea termenilor asa cum apar ei, exprimarea cât mai apropiata de context, reproducerea verbala si emotionala. Redactate de cele mai multe ori la persoana intâi, studiile calitative permit organizarea materialelor interpretarii in jurul persoanei interpretului. Impresiile personale, detaliile subiective si reproducerea participarii afective, excluse din câmpul cercetarii stiintifice de metodele cantitative, sunt aici fundamentale. Pentru Van Maanen practicile reprezentarii realitatii obiective prin vocea subiectiva a cercetatorului sunt instrumente ale “capturarii” viului.

Pasul urmator al descrierii narative se regaseste in transcriere, realitatea este descrisa prin insasi scrierea, consemnarea fenomenelor vizibilului. Metoda etnografica se bazeaza pe observarea si consemnarea continua a experientelor, din aceasta actiune apare metodologia si teoria (cf. Emerson Robert M., Fretz Rachel I., Shaw Linda L., Writing Ethnographic Fieldnotes, U. of Chicago P., 1995). Consemnarea realitatii este generata prin participare – iar participarea devine palpabila prin notele de teren (fieldnotes). Scopul observarii etnografice este reconstruirea unei “versiuni” a realitatii, re-crearea prin scris a lumii fenomenale (gesturi, cuvinte, context, figuri, expresii, imagini).

Transformarea ideilor si a observatiilor in forme descriptive, in explicatii ale fenomenelor are o puternica dimensiune stilistica – studiile calitative se bazeza intr-o mare masura pe instrumentele lexicale utilizate de analist. Consemnarea continua este regula de baza a oricaror studii etnografice, unde scrisul inseamna “puterea”, scrisul este cel care declanseaza si ofera autoritate cercetatorului, chiar cu riscul asumarii scriiturii “proaste”, dar mai ales prin asumarea scrisului in orice conditii (Peter Elbow, Writing with Power: Techniques for Mastering the Writing Process, NY, Oxford U. P., 1981). Scrierea libera, ca tehnica de redactare, este una dintre cele mai importante practici in studiile etnografice. Clifford Geertz (1973) descria “inscriptionarea” drept principalul instrument al descrierii etnografice si al demersului analitic calitativ. Consemnarea exacta a tuturor fenomenelor si transformarea lor implicita in “date”, in materia prima a analizei ramâne tehnica preferata a etnologului. Notatiile “de teren”, consemnarile si notele de cercetare constituie o practica fundamentala in orice studiu calitativ. intr-un “inventar” de loc exhaustiv Roger Sanjek (Sanjek R., ed., Fieldnotes: The Making of Anthropology, NY, Cornell U. P., 1990, pp. 187-270) descria o varietate ampla de metodologii, de la jurnale si consemnari zilnice pâna la notite si reflectii cotidiene ori la reactii personale, toate apartinând arsenalului cercetatorului imaginilor si imaginarului. Cercetatorul “in-scrie” discursul social (Geertz, 1973, p. 19), il face sa devina palpabil, il aduce din starea sa trecatoare si imponderabila intr-un plan al consemnarii si re-actualizarii. Trans-scrierea evenimentelor, personajelor si a faptelor face ca acestea sa intre in zona reprezentabilului si le reda circuitului interpretativ.

Analizele de discurs

 

Metoda descriptiva ce presupune reproducerea detaliata a tuturor elementelor specifice, cu maximum de acribie atât in definirea cadrului analitic, cât si in analizarea datelor analiza discursurilor trece dincolo de simplul efort al prezentarii unitatilor de expresie a grupurilor. Pentru ca ofera o conturare exacta a contextului si a participantilor, pentru ca permite reproducerea detaliata a personajelor si a evenimentelor, analiza de discurs contribuie la credibilitatea demersului calitativ. Tocmai pentru ca fenomenul nu poate fi reprodus – asa cum se intâmpla cu studiul calitativ – in mod concret, reproducerea faptelor trebuie sa fie completa la nivel mental, prin interpretari bazate pe reconstituirea mecanismelor ce compun realitatea factuala.

Aici devine exemplara “descrierea densa” a lui Geertz care se bazeaza pe prezentarea detaliata a faptelor, pe invocarea contextului cât mai fidel cu putinta si localizarea informatiilor. Contextul discursiv este intotdeaua “plurivoc”, in sensul ca se manifesta prin intermediul unei pluralitati de voci si de personaje distincte. O abordare eminamente descriptiva – unde etnograful prezinta pe larg contextul si elementele de baza in care se deruleaza actiunea (Writing., pp. 66- 107) -, analiza de discurs urmareste prezentarea dinamicilor discursive care dau semnificatie grupurilor umane. Un alt nivel este acela al prezentarii dialogale axat pe interactiunea dintre personaje sau caracterizari ale personajelor cu care interpretul sau actantii intra in interactiune. Notele, la rândul lor, pot fi organizate in doua forme narative: episoade si repovestiri ale situatiei, conturând o analiza discursiva si pe acest palier.

Ca strategiile analitice sunt preferate comentariile si interpretarile aplicate pe

in aceasta categorie de cercetari intra grupul de analize a imaginilor si imaginarului care pornesc de la traditia freudiana. Psihanaliza utilizeaza copios naratiunea si descrierea ca metode practice de identificare a unitatilor vizibilului. Fenomenologia si hermeneutica fenomenologica recurg la rândul lor la aceasta tehnica. La rândul lor teoriile critice utilizeaza copios narativitatea ca instrument interepretativ. Naratiunea constituie instrumentul cel mai des utilizat in studiile calitative.

III. “Scrutinul vizual” si analiza de continut

 

Analiza de continut trebuie inteleasa ca metoda calitatica ce conecteaza nivelul expresivitatii de cel ideologic. Pe acest palier interpretativ contextul si manifestarile vizibile se intâlnesc si amploarea cercetarii este maxima.

Formal vorbind, pentru realizarea unei analize de continut sunt necesare definirea exacta a unor scheme analitice si elaborarea precisa a codurilor pe baza carora se demonteaza structurile vizuale Aici imaginile sunt tratate ca “materiale”, ca unitati de discurs interepretabile . Fiind o analiza structurala, interpretarea continutului presupune preluarea mijloacelor “exacte” din metodologiile traditionale ale studiilor sociale: construirea unor scheme de selectarea a materialelor (fie prin selectarea aleatorie, fie prin respectarea regulii reprezentativitatii), definirea unor principii de codificare care sa corespunda criteriului exclusivitati, exemplaritatii si al exhaustivitatii.

Problema cea mai acuta pe care o ridica analizele de continut vine din tipurile de relatii care se stabilesc in cadrul analizei. Studierea semnelor si a simbolurilor face dificila identificarea unei strategii comune, ele evoluând de la studierea semiologica a imaginilor pâna la analizele de continut din publicitate sau marketing. Aici intra interpretarile imaginilor fotografice, traditia citirii imaginilor pe structuri calificate in descedenta lui Roland Barthes, studiile critice ale lui Althusser sau studiile aplicate imaginilor in cadrul scolii post-structuraliste.

 

["Un fel de incheiere" - pentru discutiile de la Phantasma

 

Dorind doar sa descriu un cadru teoretic - pe baza caruia sa poata fi prezentate metodele exacte, aplicate - nu mi-am propus aici decât sa definesc instrumentarul de baza al cercetarii calitative. Detaliile specifice fac obiectul unor studii "de caz", unele dintre ele fiind deja publicate in Caietele Echinox si se poate face referire la acestea.] 

 

[Top]

Masa Rotunda

 

Corin Braga: Suntem la al cincilea concept pe care il discutam in cadrul dezbaterilor Phantasma organizate de Centrul de Cercetare a Imaginarului, dupa cele de anarhetip, de reprogramare a creierelor sau dezintoxicare a creierelor (Ruxandra Cesereanu), de locuri ale memoriei (articulate sau adaptate la realitatea româneasca de Ovidiu Pecican) si dupa cel de rezistenta in sau prin cultura (Sanda Cordos). Doru Pop ne propune spre discutie un text in care face o trecere in revista a metodelor de factura anglo-saxona de cercetare a imaginilor si a imaginarului. Este ca si cum ne-ar pune in fata o panoplie de concepte, lasându-ne sa meditam in ce masura le-am putea adapta si translata in cercetarea româneasca, in cea pe care o desfasuram aici la Phantasma. Este o foarte binevenita punere la curent cu o metodologie care noua europenilor ne este mai putin cunoscuta. Mai putin cunoscuta in sensul in care cercetarea imaginarului are in Europa o coloratura puternic franceza, legata de investigatiile lui Bachelard, ale lui Gilbert Durand, de tipul lor de filozofie si de metafizica a imaginarului, in timp ce aceasta incursiune in spatiul american ne apropie mai mult de demersurile pragmatice si de cercetarea aplicata, interesata mai degraba de efectele decât de cauzele imaginatiei, de posibilitatile de prelucra imaginile pentru a le eficaciza efectele.

Voi continua cu o observatie de ansamblu: la o prima vedere Doru Pop ne propune o abordare care se afla la un pol complementar fata de ceea ce s-a discutat pâna acum in cadrul Centrului. Noi am explorat cu precadere imaginarul, in timp ce aici e mai mult vorba despre imagine. Aceasta distinctie ar merita aprofundata, fiindca pe de o parte imaginarul este un concept mai acasa in cultura europeana, se leaga de o metafizica si de o filozofie specifice Europei, in timp ce imaginea a facut obiectul mai degraba a pragmatismului si a empirismului anglo-saxon. Ma gândesc ca cercetarea imaginarul se ocupa cu precadere de acel “de ce” al imaginilor, in schimb cercetarea imaginilor, asa cum este practicata in SUA, se ocupa mai degraba de un “pentru ce” sau “cu ce scop”. Probabil si de “cum”, desi “cum” ocupa un loc intermediar intre aceste doua complemente, de cauza si de scop, pe care ar trebui sa-l acoperim cu o cercetare de ordin psihologic sau psihiatric. Pentru asta ar trebui sa apelam la specialisti in modul de functionare a creierului si a mecanismelor psihice, care sa se ocupe de mecanismele neurologice ale imaginatiei, si nu de o metafizica sau de o cauzalitate care poate fi explicata filosofic, si nici de functia lor social-ideologica si culturala.

Ca sa duc mai departe distinctia dintre imaginar si imagine, as mai observa faptul ca imaginarul a fost in Europa adeseori conceput mai degraba dintr-o perspectivâ metafizica si noi suntem mostenitorii ei. in Antichitate si apoi in Renastere imaginarul era privit ca o entitate sau ca o componenta a unui psihic transcendent. De exemplu in Renastere imaginarul era vazut ca o realitate ontologica, care tine atât de psihicul uman cât si de cel cosmic, ca o forta intermediara intre intelectul cosmic si corpul lumii sau materia. in sensul acesta imaginarul uma, vazut ca o vis imaginativa sau ca un fantasticon pneuma, era conceput ca o forta care putea intra in relatie cu pneuma mundi, cu anima mundi, cu acea retea de energie si de influente cosmice prin care poate fi controlat intreg universul. Imaginarul avea o functie de-a dreptul magica, el era folosit de practicienii imaginarului (alchimisti, magi, cabalisti) pentru a-si impune vointa asupra spiritelor elementare, asupra duhurilor naturii, asupra spiridusilor care controleaza elementele. Imaginarul avea asadar o dimensiune metafizica si era vazut ca o forta cosmologica. Cultura europeana mosteneste pâna in secolul XX acest transcendentalism. E adevarat, el a fost interiorizat de catre romantici, care au sesizat autonomia imaginarului punând accentul pe sufletul nocturn, pe sufletul inconstient. Pe urma a venit psihanaliza, au venit Jung si toti ceilalti mari psihiatrii care au construit imaginarul intr-un discurs mai stiintific, mai exact au “tradus” discursul asupra imaginarului in termeni stiintifici. Cu toate acestea, conceptia lor a ramas oarecum apriorista, fie ca situam obiectele imaginarului intr-un “mundus imaginalis”, o lume cu existenta autonoma care constituie un nivel al cosmosului, fie ca le plasam intr-o structura arhetipala psihologica, cum face Jung vorbind de arhetipuri, matrici ale gândirii inconstiente. Imaginarul ramâne o functie transcendentala apriorica, privita din perspectiva unei cauzalitati ce depaseste individul uman. Din cauza aceasta imaginarul beneficiaza in Europa de abordari mai degraba filosofice. in definitiv ceea ce face Bachelard nu este decât o fizica a elementelor din antichitate revizitate cu mijloacele de lectura ale teoreticianului literar; ceea ce face Gilbert Durand este o analiza sistemica care deriva din tipul de analiza jungiana; intreaga scoala europeana ramâne legata de filosofia imaginarului, prezentindu-se ca un discurs conceptual si oarecum abstract.

Cu aceasta ajung in sfârsit si la subiectul textului nostru: metode calitative pe care le prezinta Doru Pop in cultura americana sunt prea putin obsedate de fundamentele transcendente, metafizice sau antropologice ale imaginatiei si sunt mult mai interesate de rezultatele practice ale acesteia. Scopul primordial este acela de a vedea cum ajung imaginile sa influenteze oamenii, chiar de a gasi niste mecanisme si explicatii exploatabile comercial. E oarecum meschin sa aducem discursul pe latura comerciala, dar acest pragmatism cred ca este foarte evident. Citind textul lui Doru Pop am simtit nevoia sa ma intorc si la lucrarile despre metodele calitative in cercetarea imaginarului publicate de el in Caietele Echinox numerele 2 si 3. Textul de fata mi se pare un fel de recapitulare sistematica a acelor analize.

Doru Pop: Intr-adevar teoriile anglo-saxone sunt mai mult interesate de imagini decât de imaginar. Cu ceea ce as fi in dezacord este ideea conform careia abordarea calitativa este non-europeana. Studiind in America, oricarui student abordarea calitativa ii este prezentata ca o cercetare tipic europeana, deci nonamericana. Sciziunea vine de la faptul ca metodele calitative au fost “debarcate” in America când a avut loc descinderea Scolii de la Frankfurt pe continentul nord-american. Apoi a urmat dezvoltarea Scolii de la Chicago si a celorlalte scoli analitice noncantitative. Pentru ca, daca cercetarea in America era bazata pâna in anii 20-30 pe metode strict sociologice si statistice – de altfel americanii sunt cei care au descoperit secretul modernitatii sociale, acela de a putea studia grupurile de oameni prin metode matematico-statistice – la un moment dat s-a simtit nevoia unei alte metodologii de lucru. Aceasta noua metodologie de lucru a avut câteva surse primordiale. O prima sursa tine de metodologiile clasice ale antropologiei si etnografiei, in care erau folosite pe scara larga principiile lui Bergson. Acestea erau aplicate – chiar si la Levi-Strauss – pe grupuri umane studiate altfel decât statistic, respectiv prin introducerea observatorului in mediu si prin utilizarea datelor obtinute in urma consemnarii cotidiene a realitatii factuale, directie care intra sub dimensiunea calitativului. Alta influenta importanta vine din psihanaliza. Demersul lui Freud este un demers prin excelenta calitativ, care presupune ca analistul extrage niste valente teoretice observând si notând “fenomenul”, respectiv obiectul studiat. Prin observarea participativa a câtorva indivizi si pe baza notelor sale, Freud a dezvoltat o teorie aplicata – si sa nu uitam ca Freud a avut sute de mii de pagini de note inainte de a-si extrage teoriile. Asadar teoria se bazeaza pe un studiu aplicat direct existentei indivizilor. A treia directie majora ar fi cea a scolii critice de factura neomarxista, care propune toata gama de analize ale discursului, cum sunt cele ale lui Foucalt. Demersul foucaltian se va aplica de data aceasta asupra imaginarului printr-o serie de metode discursive. Analiza calitativa presupune in mod special un efort discursiv, un demers narativ. Sumarizând, putem spune ca metodele calitative sunt interesate intr-adevar de imagini, dar ca cercetarea calitativa se aplica si imaginarului. Este o distinctie intre scopul urmarit si modul in care se ajunge la realizarea acestui scop stiintific.

Corin Braga: Cu siguranta ai dreptate dar ma intrebam daca, spre exemplu, antropologia narativa, etnografia participativa, toate aceste metode calitative sunt europene sau totusi americane? Ca o impresie generala, ma intreb o preoucpare

Doru Pop: Nu, evident ca aceste tehnici de cercetare si directii ale stiintelor umane nu apartin strict Americii, deci nu sunt anglo-saxone sau nord-americane. Dar tocmai acolo au avut loc o dezvoltare fabuloasa la care europenii n-au fost receptivi tocmai datorita argumentelor prezentate de tine. Pe de o parte, in Europa predomina traditia de factura platonico-metafizica, iar aceasta influenteaza in mod direct mijloacele de cercetare, interesate in mod special de dimensiunea “impalpabila”, careia i se poate da numele de “imaginar”. Si pe de alta parte exista filonul cartezian care da nastere interesului pentru dimensiunea practica, pentru “imagini”, pentru materializarile vizibilului. Descartes insusi este considerat primul hermeneut “calitativ”, fiindca el studia fenomenele sau observa prin participare manifestarile lumii vizibile in urma unor lungi notatii de teren, “field notes” in terminologia analizei calitative. in propriul sau discurs el face referiri frecvente la aceasta metoda. Exista note elaborate pe termen lung, Descartes nu construieste pe partea filosofica, ci pe partea matematico-logica, pe care o dezvolta intr-un sistem al observarii.

Corin Braga: Eu ma gândeam la o distinctie mai generala si anume daca in SUA insesi cercetarea imaginarului nu pare o preocupare strict europeana, chiar daca metodele europene au fost importate cu succes. Ma intreb daca insusi interesul pentru imaginar nu este oarecum european si daca, in momentul in care ajuns in SUA, acest interes nu si-a modificat finalitatea. Spre exemplu, am citit niste carti de neosamanism si totemism, in care este foarte frumos si cu reverenta invocat Gaston Bachelard, dar parca dintr-o alta perspectiva decât cea din care suntem noi obisnuiti sa-l vedem. Noi il privim pe Bachelard ca pe un foarte bun teoretician pentru categoriile literare ale imaginarului, pe când acolo el este aplicat prin taxonomiile antropologice pe care le stabileste.

Sanda Cordos : .mai degraba de profan. Mie foarte interesant mi se pare in textul asta tocmai faptul ca urmareste aceste cercetari pe civilizatii. Poate ca aici e si punctul de diferenta, faptul ca odata ajunse in SUA aceste metode de origine europeana nu mai sunt aplicate pe discursul cultural, ci sunt scoase si pe civilizatii. Sunt cercetari.potrivite in interiorul acestei nuantari metodologice, ins mie mi se par acoperitoare pentru ceea ce faci tu, sunt cercetari de civilizatia imaginii, nu numai de cultura a imaginii. Din punctul acesta de vedere eu cred ca cel putin la noi e si o premiera. Si e o premiera foarte binevenita la noi din mai multe motive. Odata ca atitudinea lui Doru Pop in aceste texte e una de cercetator responsabil foarte informat, aduce o informatie noua si in al doilea rând e un cercetator cu o foarte dimensiune pedagogica. El aduce informatia ,o claseaza, o livreaza foarte bine si are si o atitudine sa spunem, responsabila din alt punct de vedere si pretioasa, pentru ca el incearca ca un cerecetator calitativ sa inteleaga fenomenul si ii lipseste toata dimensiunea si tonul mai degraba agresiv care este prezent in multe lucrari de cercetare a imaginarului din cultura europeana, cel putin asa cum le stiu eu. Acolo unde civilizatia imaginii si a imaginarului in sensul acesta e mereu vestejita, e mereu socotita ca fiind destructiva, vrajmasa, ma refer la cercetari destul . de teoria imaginarului de la Bodriarg, Lipovetki care vorbesc despre civilizatia imaginii ca despre o civilizatie daunatoare. Insa Doru Pop nu intervine si ne prezinta niste metode care pot sa devine si ale noastre in cercetarea fenomenului dar ne spune ca aceste civilizatii sunt ca obiect de cercetat nici bune nici rele Avem niste instrumente adecvate si de abia cu aceste instrumente si trecând fenomenul prin aceste instrumente noi putem sa ajungem la o atitudine etica, valorizatanta , la capatul cercetarii stiintifice, ceea ce mi se pare mie extrem de important. Se pun bazele unor câmpuri de cercetare mai mult decât ale unor transferuri, cu atât mai mult incit noi si din punctul acesta de vedere suntem ca tip de civilizatie a imaginii diferiti si categorici, fata de civilizatia occidentala cu retorica lamentatiei care exista acolo si fata de civilizatia americana. De aici sunt de preluat metodele dar si atitudinea cercetatorului.

Corin Braga: Ceea ce ne prezinta Doru este o atitudine epistemologica oarecum dezideologizata si dezinvestita afectiv. Or, mi se pare ca discursurile europene, cel romantic, cel “irationalist”, cel psihanalitic, aveau in general o puternica investire afectiva care facea din ele un discurs cvasiideologic. Ele trebuiau sa transmita o serie de informatii de propaganda pentru o valoare ce ramânea adeseori inconstienta chiar si pentru cel care o propaga. De aici provine probabil acel entuziasm, acea ascutire a discursului european, acea vehementa datorata nevoii de a apara niste principii, niste pozitii inconstiente ale respectivului individ, al propriului sau imaginar. Pe când vedem ca in SUA cercetarea imaginarului devine foarte dezimplicata la nivelul mesajelor subliminale vehiculate de cel care scrie teoria respectiva. Si atunci avem niste cercetari care dau siguranta unei anumite detasari, a ceea ce numim stiintificitate.

Sanda Cordos: Cel putin din paginile lui Doru lipseste cu desavarsire imaginea aceea a cerecetatorului care inainte de a trece prin obiectul cercetat stie care e atitudinea. Deci mi se pare extrem de responsabila atitudinea lui stiintifica mai ales intr-un loc, in care, realmente incepe cu el. Apoi eu, citind cu mare interes paginile lui inevitabil ajung sa cred tot din pozitia mea strâmta binevenit discursul lui cultural, si atunci extrem de incitant si de interesant mi s-a parut punctul de inceput in care critici imaginea si imaginarul in modernism, in modernitate au dobândit functii sociale, iar manifestarile lor in context modern-postmodern este altfel decât in creatia literaturii “anterioare”. Asta mi se pare ca transferul .este extrem de interesant si de promitator .orizontul de asteptare si intrebarea ta :”Cum s-a facut ? “pentru ca eu cred ca mai decât punctele alea de ruptura la care suntem condusi cumva automat, conditionam o vehementa in contra civilizatiei .Sunt mult mai interesante punctele de buna continuitate care uneori, cred eu, continua sa existe chiar atunci când avem pozitia asta virulenta si vehementa de oameni ai bibliotecii in contra strazii, ai civilizatiei. De exemplu, cred, sunt intrebari daca vrei facandu-se deschiderea asta a imaginarului dinspre literar, dinspre cultural, in sens mai larg, dinspre civilizatie probabil trecerea aceasta dincolo de metodologie s-a facut si direct prin anumite preluari de imagini, de teme, de atitudini, chiar literare care au fost exploatate cu sau fara voia literaturii tocmai pentru ca se fixeaza in literatura, in strada , in civilizatie. Ca civilizatia asta, simplificând niste lucruri pe care tu le stii teoretic si metodologic mult mai bine si au fost discutate, ca civilizatia asta a panourilor, a videoclipurilor au niste radacini in civilizatia literara. Deci, ea nu e in contra discursului literar ci are radacini in acesta. Ma gândesc cat de important trebuie sa fie, e doar o supozitie si sper sa nu gresesc foarte tare ca un un analfabet curios ce sunt, cat de important trebuie sa fie pentru toate libertatile astea de imagini din videoclipuri, spectacole niste mecanisme, de fapt, descoperite si aduse in lume de suprarealisti fie pe latura literara fie pe cea plastica a artistilor intr-un sens cultural, liric, s. a. m. d. . intrebarea mea ar fi, dincolo de .acestor curiozitati si asteptari .este , ai in vedere dincolo de discursul, sa spunem , metodologic, ai in vedere chiar identificarea unor asemenea punti a acestui “Cum ?”.

Doru Pop: Argumentele pe care le foloseam in text tin iarasi strict de metoda, de mijlocul de cercetare. Delimitarea de literatura este o delimitare, de fapt, de metodele criticului literar iin principal si, nu in ultimul rând, de, sa zicem, metodele teoreticianului literar. Problema este ca aceste metode ramân metode apartinând strict culturii istoricului literar. Literatura ca obiect de cercetare este in continuare “valida” pentru ca intra pe filiera metodologiilor istorice, narative, de factura studiilor ce se practicau si inainte in studiul istoric. Herodot insusi face un studiu calitativ, aproape standardizat. El “se plimba” prin toata Asia, observa oamenii, institutiile, obiceiurile, modul de existenta si apoi revine acasa, isi transcrie notite de calatorie pe care, apoi, le prelucreaza si din care extrage o “imagine”, un studiu amplu. Asta spuneam, nu spuneam ca literatura nu influenteaza cultura vizuala sau cultura imaginilor, ori civilizatia imaginilor. Dimpotriva afirmam ca exista o interdependenta intre ele.

in ce priveste dimensiunea psihologica, partea aplicativa a principiilor teoretice enuntate. Aceasta face obiectul unei lucrari pe care o elaborez si care urmareste diversele manifestari ale acestor metode. Un palier ar fi cel care se ocupa de motivationism, de behaviorism, de publicitate. Un altul ar fi modul cum pot fi folosite structurile si schemele analitice ale semioticii si ale structuralismului. Un altul este alcatuite din interpretarile de tip feminist, post-marxist, care sunt metodologiile feminismului in studierea fenomenului cultural etc. Toate sunt bucati dintr-un demers mai amplu, pe care le-am publicat in diverse locuri – cum functioneaza de exemplu tehnica psihanalitica asupra imaginarului si a imaginii – incercând la final sa compun un fel de puzzle al posibilelor metode nonliterare sau nonteoretico-literare.

Sanda Cordos : Deci, va fi nu numai , sa zicem, o prezentare a metodelor si o punere a lor in functiune, nu ?

Doru Pop: Textul acesta introductiv s-a dorit a fi tocmai asa ceva. Sa incerc sa explic unul dintre mijloace. De exemplu, se poate face o analiza pe nivelul motivational. Pornind de la ce inseamna motivationismul si folosind schema motivationista, putem sa deducem structurile imaginative ale unui grup. De altfel, iarasi, chiar ce se intâmpla aici la intâlnirile Phantasma constituie un gest, un act ce tine de metodologia calitativa. intâlnirile de la Phantasma sunt niste intâlniri care apartin categoriei de interpretare in grup Delfi, care sunt categorii al grupului focus. Grupul Delfi este o metoda de analiza a structurilor imaginare prin consemnare si inregistrare, pe un esantion care nu este selectat aleatoriu, ci prin niste criterii prestabilite, incât sa dea nastere unui grup de elita, de specialisti ai domeniului. Grupurile Delfi, de exemplu, se aplica foarte mult in cercetarile anglo-saxone asupra imaginarului. Asta facem noi aici la Phantasma, un grup Delfi, iar consecintele “stiintifice” sunt evident de factura calitativa.

Corin Braga: Spune-ne atunci care sunt functionalitatile grupurilor Delfi, care sunt rezultatele ce se obtin, in ce se concretizeaza aceasta cercetare?

Doru Pop: in primul rând, ca in toate metodele calitative, primul principiu aplicat in aceasta tehnica este acela al conservarii faptelor curente – adica obtinerea de notatii de teren, consemnari scrise ale evenimentului. Ca si aici, discutiile sunt inregistrate, apoi sunt transcrise, in urma transcrierii cineva face o analiza, aceasta intra intr-o baza de date. in urma acestui efort “de notare” un cercetator, contemporan sau dintr-o alta epoca sa zicem, va putea sa “citeasca” modul cum gândeau, ce imaginar aveau intelectualii din estul Europei, mai exact din România – e doar un exemplu. Dar, tot cu titlul de exemplu, exista chiar o aplicare “pe loc” a tehnicii. Vrem sa aflam care este atitudinea sau structura imaginativa a unui grup; vrem sa aflam cum gândesc profesorii din Universitatea Babes-Bolyai reforma educationala. Se alege un grup, principalii decani, sa zicem, sunt asezati la o masa rotunda, ei discuta, totul se inregistreaza, se consemneaza si se analizeaza ca o baza de date, pe teme, pe motive etc. Sigur, dupa aceea intra in actiune mecanismele analizei de continut, dar strict ca metoda de lucru, asa se desfasoara o cercetare cu grup Delfi.

Corin Braga: Dar analiza de continut, scanarea si interpretarea materialului, cine o face, un supraspecialist al grupului?

Doru Pop: Nu neaparat unul dintre membrii grupului Delfi, poate fi cineva care este specializat pe analiza de continut.

Sanda Cordos : Vroiam sa te intreb, materialul pe care-l lucrezi, pe care-l vei lucra, aceste momente ale discursului tau in care pui in miscare metodele, care este, te-ai gândit?

Doru Pop: Nu, nu, aici e iar o discutie paralela. Pasul acesta e strict metodologic, nu este un pas analitic prin el insusi, pentru ca acel pas analitic nu se poate face de unul singur. Eu nu imi propun si nici nu voi putea o viata intreaga sa fac ce altii fac in mari colective, in grupe specializate de cercetare s. a. m. d. Doar consemnarea discutiilor dintr-un grup Delfi are nevoie de 4, 5 oameni, pentru ca nu poti sa lucrezi singur.

Nicolae Turcan: Eu vreau sa-mi clarific niste lucruri. Pastrând distinctia pe care o facea Corin Braga intre imaginar si imagine, ma intreb daca nu cumva s-ar putea vorbi despre o filiatie a imaginii in raport cu imaginarul; sau, ca sa fiu mai clar, imaginarul indeplineste cumva rolul pe care il are transcendentalul la Kant? Face el posibila aparitia imaginilor? Asta ar fi prima intrebare. Si a doua, in aceeasi ordine de idei: operând cu aceste metode de cercetare a imaginilor, poate cercetatorul configura, poate da seama despre imaginarul unor anumitor grupuri sociale, de exemplu, sau chiar al anumitor civilizatii?

Doru Pop: Raspunsul la prima intrebare este : nu stiu. E intrebarea sofista tipica: “cine a fost primul: oul sau gaina?”. Nu stiu! Ma intrebi: imaginarul genereaza imaginile sau imaginile genereaza imaginarul? Ceea ce stiu sa raspund tine partial de intrebarea a doua. Pot sa raspund daca aceste metode ofera posibilitatea de a patrunde in relatia dintre imaginar si imagine, iar raspunsul este afirmativ. Un exemplu la indemâna este cartea doamnei Carmen Andras, România si imaginile ei in literatura de calatorie britanica, aparuta in colectia Mundus imaginalis in 2003, mai ales partea a doua, care contine exemple tipice de studii aplicate, bazate pe documente de factura “calitativa”.

Corin Braga: Da, e o cercetare de imagologie..

Doru Pop: Prin urmare un exemplu la indemâna il constituie studiile de aceasta factura: psihologia sau imaginarul românilor vazute de românii insisi, rezultate din interpretarea unor documente de epoca. Care este avantajul folosirii acestor metodele? E putin probabil ca un cercetator sa mai faca un grup focus cu niste români care au decedat. Demersul prin care consemnarile de epoca despre obiceiurile românesti, sa zicem un studiu despre cum s-au turcit românii in secolul XIX, despre reprezentarile de sine, analiza facuta pe aceste texte originale pentru a extrage niste concluzii despre mentalul colectiv din acea perioada – e un exemplu tipic de abordare calitativa. Efortul calitativ este unul stiintific, pentru ca nu mai merge pe speculatii de natura filosofica sau politica – din categoria “românii sunt lenesi”, ci se bazeaza pe un fond “documentar”. Acest fond de documente fie exista, fie este “creat” de analist.

Corin Braga: Temele invocate de tine sunt de fapt niste stereotipii colective care alcatuiesc substanta psihica a unui grup social sau national. Au existat abordari, pâna la inceputul secolului XX, care substantificau asemenea trasaturi, dându-le un caracter general-uman. Erau discursuri care incercau sa gaseasca niste invarianti ai psihologieie maselor, a etniilor, si care am vazut la ce au dus, la sisteme fasciste – rasa ariana, rasa evreiasca, sufletul rus, românismul.

Doru Pop: Revenind la problematica teoretica. Evident ca metodele calitative si intreaga abordare calitativa vine din traditia fenomenologica, in sensul in care studiile calitative, cercetarile bazate pe observare si participare pornesc de la o punere intre paranteze de factura fenomenologica. Ele sunt complet dezinteresate de influentele filosofice si de tot ce inseamna fenomenul in afara factualitatii.

Sanda Cordos: Ma gândesc din nou, tu, in momentul in care, daca e facut chiar ipotetic, na-ai avut in vedere un proiect de lunga durata. Tu te gândesti intr-un prim pas sa faci aceasta prezentare, aclimatizare a unui tip de cercetare in spatiul romanesc. Dar ai cumva in vedere, acum in paralel, sau mai târziu sa constitui impreuna cu alti cercetatori un grup si sa lucrezi pe anumite probleme de actualitati si care sunt acestea ?

Doru Pop: Cartea Ruxandrei Cesereanu despre violenta reprezinta un inceput in aceasta directie. Structurile imaginarului românesc pot fi un foarte bun obiect de studiu, fiind un inceput pentru un intreg ansamblu de cercetari pe aceasta problematica. Cu studentii de la jurnalistica am incercat sa fac lucrul acesta, nu neaparat pe teme date, ci doar ca sa le deschid apetitul spre asemenea abordari, cum ar fi monitorizarea constanta a surselor de informare in masa, modul cum se contureaza imaginarul sub influenta anumitor tipologii idiomatice, a star-sistemului, aparitia “vedetei” ca factor de influenta sociala in România, studiul a diverse produse culturale in dimensiunea lor mediatica etc. Pentru asta ar fi nevoie de un grup de studiu mai amplu, dar pe mine m-ar bucura si daca as putea sa dau unor studenti un instrumentar pe care sa stie sa-l puna in actiune, sa il foloseasca in cariera lor viitoare. Repet, demersul acesta nu poate fi asumat de un singur cercetator. Ce se poate face este sa lucrezi pe teme mici, care tin de interesul fiecaruia, asa cum am facut in Obsesiile sociale sau in ultima mea carte despre America. Nu pot, nu am resurse si nici nu imi propun sa fac scoli, sa devin liderul unui sistem educational. Important e sa ne familiarizam cu aceste metode, sa le utilizam ca pe un punct comun de profesionalizare a mediului academic autohton.

Sanda Cordos: Eu nu ma gândeam la aceasta. Nu ma gândeam nici pe departe sa pun in miscare asemenea rezerve. E foarte interesanta promisiunea de interdisciplinaritate pe care o vad aici, seriozitatea unor asemenea cercetari daca sunt facute pe social. Posibilitatea aceasta ar fi o alta intrebare, daca vrei. Posibilitatea ca efectele unei asemenea cercetari facute de un grup pe o problema, pe un aspect al actualitati, posibilitatea unor efecte nu imediate, unor efecte sociale, de civilizare. E un exemplu de a iesi practic, prin faptul ca lucrezi cu o echipa, din biblioteca si de a iesi evident in zona in care esti. Asta e daca vrei o intrebare. Ce efect, ce feed-back social ai sau daca urmaresti in tipul acesta de cercetare si o asemenea .?Si a doua intrebare :crezi tu ca pot fi facute, nu la nivel metodologic, ci la nivel de angajare, o comparatie intre aceste echipe care, inteleg, deja functioneaza. Daca se poate face o comparatie intre aceste echipe si echipele.?

Doru Pop: Raspunsul este afirmativ. Toata traditia noastra etnografica se inscrie in cercetarile calitative (din pacate la noi folclorul si etnografia sunt niste stiinte desconsiderate – atitudine indreptatita pentru ca in perioada comunista ele au fost tratate sau folosite gresit). Si ca sa-ti raspund si la prima intrebare – ma onoreaza faptul ca spui ca este demersul meu ar fi un unicat, insa nici nu-mi trece prin cap sa-mi afirm vreo primordialitate. Demersul meu este deocamdata unic eventual in sensul ca se aplica strict imaginarului social. Dar sunt oameni care fac studii calitative foarte bune in România de mult timp, am citit câteva studii exemplare. Cei mai multi autori se intorc din Occident si din SUA, unde sunt expusi la astfel de tehnici. Latea si Chelcea sunt pentru mine exemplari cu studiul lor aparut la Nemira, aplicat pe viata dintr-un sat românesc din Banat. Acuratete stiintifica, tehnica interviului bine stapânita, cu rezultate interpretative excelente. O aminteam si pe Carmen Andras care e exemplara in partea a doua a textului sau. Exista câteva studii asupra mentalului sau a imaginarului românesc din perspectiva istoriei mentalitatilor. Exista câteva studii teoretice despre metoda observarii si a participarii in psihologia sociala. Mihai Coman a descoperit ca trecutul sau de etno-folclorist il ajuta in studiile mass media. Din pacate demersurile acestea sunt lipsite de convergenta, nu se bazeaza pe grupuri de studiu. Oricât de bune si de frumoase ar fi ele, sunt niste picaturi intr-un ocean.

Sanda Cordos: .Ar fi mod de pregnanta .

Doru Pop: Fara discutie, interesul sau scopul acestor studii este unul cu finalitate sociala. Finalitatea este aceea de a intelege mai bine cum functionam noi ca grup, noi ca microgrup, noi ca societate s.a.m.d. Bineinteles aplicat in raport cu interesul fiecarei cercetari. Eu incerc doar sa spun ca este nevoie de o intemeiere “stiintifica” in toate aceste tentative. Alina Mungiu, de exemplu, in Transilvania subiectiva, dincolo de rezultatele pozitive, afirma ca studiul ei se bazeaza pe tehnica grup focus. insa ea nu face un grup focus, face altceva din punct de vedere metodologic, face interviuri in profunzime carora le spune focus-grup. Evident, este un studiu relevant pe aceasta directie, dar ii lipseste claritatea “tehnica”. Deci se fac studii de genul acesta. Eu cred ca ar fi nevoie sa ne lamurim in primul rând instrumentarul si, in al doilea rând, sa-l facem mult mai coerent si mult mai atent aplicat asupra realitatii sociale.

Corin Braga: Eu as reveni la raspunsul pe care l-ai dat lui Nicolae Turcan. Domnul Turcan intreba care este relatia dintre imaginar si imagine; ma gândeam, ca un raspuns pripit si negândit, ca imaginarul este baza, este functia, mecanismul interior, iar imaginea este produsul, rezultatul acestei functii. insa pâna la urma prudenta lui Doru in a nu incerca sa dea prioritate oului sau gainii, mi exact nu prudenta ci pozitia lui Doru mi se pare cea mai corecta. in momentul in care postulam imaginarul ca punct de pornire si imaginea ca obiect realizat, deja am aplicat o grila de tip neoplatonic, gândim deja printr-o presupozitie. De fapt pozitia mult mai prudenta si mai modesta este de a recunoaste ca o teorie in acest sens presupune deja niste pozitionari metafizice. Mintea noastra functioneaza prin imaginar, dar si imaginile la rândul lor ne construiesc aparatul mental. Situatia mi se pare asemanatoare cu cea a cuvântului, care este rezultatul gândirii dar prin care s-a format gândirea. Mutatis mutandis, ne putem intreba: Noi gândim prin imagini sau imaginile exista pentru ca noi gândim? Care e prioritatea?

Doru Pop: Nu exista nici la nivelul psihologismului, psihismului, al mentalului colectiv un raspuns. 80% din activitatile noastre se datoreaza vizualului. intrebarea ramâne aceea daca tipul nostru de vaz este cel care ne dezvolta imaginarul – comparativ cu animalele – sau dezvoltarea capacitatii de a ne imagina lucruri a dus la acest tip de vaz? Este o interdeterminare, ziceam, dar nu stiu sa raspund la intrebarea aceasta. E o intrebare care preocupa omenirea de mii de ani. Singurul care a raspuns frumos este cel care a dat raspunsuri ambivalente, adica Platon.

Nicolae Turcan: Ma gândesc sa distingem intre doua tipuri de imagini. De exemplu, eu pot avea in fata ochilor un peisaj pe care, daca as fi pictor, as putea sa-l transform intr-un tablou chiar fara sa ma aflu in fata lui, din memorie. in acest caz intre imaginea mentala si imaginea produsa prin actul de a picta exista o similitudine indiscutabila. La nivel mental, insa, trebuie sa facem distinctia dintre imagine si reprezentare. A avea in minte un peisaj e ceva, dar a gândi conceptul de bine este altceva; este o reprezentare, tot un fel de imagine, dar nu e vorba de acelasi tip de imagine ca in cazul peisajului pastrat in memorie. incercând sa circumscriu zona imaginarului, as spune ca ea se deschide intr-o zona mediana, undeva intre imagine si reprezentare, nefiind nici o lume a conceptelor, nici una a perceptiei.

Doru Pop: Oricum nu gasesc o filiatie stricta care sa permita o trecere de la imaginar la imagine. in plus, e o intrebare oarecum riscanta, pentru ca te constrânge sa dai un raspuns care mai apoi te constrânge sa ramâi in limitele lui. Daca sustii primordialitatea imaginarului, atunci ajungi, cum a spus Corin Braga, in traditia europeana a filosofiei si a metafizicii imaginii. Daca dai un raspuns care confera primordialitate imaginilor materializate, atunci cazi in extrema sociologica, in statistica, conform careia, analizând zece reclame in care predomina figurile barbatesti, concluzionam automat ca mentalul este patriarhal, de tip “macho”, si cu asta analiza s-a incheiat. Ramânem inchisi in propriul raspuns.

Nicolae Turcan: De pe alta parte zona imaginarului social scapa unor metodologii pe care le-ati propus in text in zona imaginarului mental. El nu poate fi verificat prin asemenea metode.

Doru Pop: Da, dar acest imaginar poate fi sondat. Aceste metode asta se doresc a fi, instrumente de a patrunde in adâncimea umanului ca prin intermediul unei sonde. Chiar daca nu gasim petrol, gasim sedimentele si urmele formarii acestuia. Asta propune metoda calitativa. Abordarile de acest tip sunt punctuale, specifice, chiar specioase, altfel cadem iarasi in extrema hermeneutizarii, a metafizicii, a raspunsurilor generalizatoare. Genul acesta de abordari nu urmareste raspunsuri mici, dar cauta rezultate punctuale, informatii dense. Revenind la dilema propusa: Ce se produce prima oara, imaginea noastra despre aceasta masa, structurile noastre mentale care ne relationeaza cu aceasta masa, sau masa insasi? Raspunsul calitativ este acela de a descrie activitatile cotidiene produse in jurul unei mese, intr-un context dat. Nu vom obtine niciodata un raspuns nici despre masa palpabila, nici un raspuns despre de ce a aparut masa ca “loc” imaginar, dar putem sa obtinem un raspuns despre practicile sociale legate de masa.

Nicolae Turcan: Asta e o abordare oarecum fenomenologica…

Doru Pop: Da, tocmai de aceea spuneam ca metodele calitative decurg din fenomenologie, ca demers filosofic. in cadrul lor, nu intereseaza nici nivelul hermeneutic, nici dimensiunea strict pragmatica, ci fenomenul in fenomenalitatea sa, in actualizarea sa.

Corin Braga: Vad totusi o posibilitate, nu de impacare, ci de aducere impreuna a celor doua dimensiuni, a metafizicii imaginarului sau, hai sa zicem, a antropologiei imaginarului, pe de o parte, si pragmaticii imaginarului, pe de alta. Punctul de intâlnire mi-a fost sugerat tot de niste abordari occidentale din ultimii ani, in care imaginarul colectiv este analizat in sine si nu in dimensiunea sa sociologica. Ma gândesc la distinctia pe care o face Alan Bleakley intre ecologia naturii, pe de o parte, si ecologia imaginarului, de alta. Se poate vorbi despre ceea ce se intâmpla cu maimutele din padurea tropicala, cu ursii Panda, cu diverse specii de animale in pericol. Si se poate vorbi de o ecologie a imaginarului interesata de evolutia imaginilor, a sentimentelor, a ideilor, chiar a cuvintelor noastre despre aceste animale. Exista o dinamica a imaginarului colectiv care da seama de starea unei colectivitati, de patologiile ei reprezentationale, de balanta dintre bogatia si pauperitatea diverselor compartimente ale sufletului. Aceasta deschide posbilitatea de a aplica metode care, teoretic, tin de analiza sociologica, de ecologie in acest caz (statistici, arealuri etc.), la fenomene ale imaginarului. Noi, membrii acestui Centru, nu avem pregatirea si interesul de a face o investigatie despre efectele distrugerii junglei amazoniene, dar putem face o cercetare asupra felului in care evolueaza interesul oamenilor pentru animalele din jungla, a raspândirii imaginii acestor animale prin emisiuni precum Animal Planet, al involutiei imaginatiei si a vocabularului nostru animalier. Se poate face o analiza a felului cum ne raportam mental la imaginile animalelor, a relatiilor dintre aceste animale in interiorul imaginarului colectiv, a rolului pe care ele il (mai) joaca in constructia identitatii noastre. Prin aceasta, metode pragmatice, empirice, folosite in cercetarea referentilor imaginilor ar fi transportate in cercetarea imaginilor insesi, investigate de obicei cu metode estetice, filosofice, metafizice etc.

Doru Pop: Ca sa dau un exemplu despre specificul metodelor calitative. Le-am cerut studentilor din anul patru jurnalistica sa urmareasca sau sa descrie “dens” o serie de emisiuni de televiziune, respectiv una dintre emisiunile distractive gen Vacanta Mare, Divertis, la alegere. Ce-au inteles ei? Nu au inteles ca a face o descriere nu presupune sa descrii ce simti tu sau ce crezi despre ceea ce vezi. E foarte greu sa-i desprinzi din aceasta directie inculcata adânc prin sistemul nostru educational, de genul de abordari care iti pretind sa spui ce crede poetul, adica sa faci o descriere a fenomenului din perspectiva unei auto-proiectate vointe narative. Nu am gasit nici un student care sa faca primul pas necesar, acela de a descrie fenomenul atent la detalii. La un moment a fost in Vacanta Mare o scena – de altfel s-a sesizat CNA-ul din pricina ei – in care “comediantii” spânzurau un batrân. Toti studentii pusi sa “citeasca” programul nu au reusit sa treaca de momentul “m-am simtit groaznic”, deci de cel al “povestirii despre”. Pasul urmator presupune detasarea, proiectia in imaginar, stricta referire la imagine, imersiunea in descrierea profunda pentru a arata care este fenomenul, cum se manifeste el. in lipsa acestui pas, foarte dificil, nu poate avea urma analiza.

Nicolae Turcan: Dupa descrierea fenomenologica initiala, ca prim pas, urmeaza evident tragerea unor concluzii, care vor fi mai aproape de ceea ce se numeste stiinta, in masura in care vor fi aplicate pe niste materiale deja existente.

Doru Pop: Dar nu putem sa facem pasul acesta pâna nu avem materiale culese coerent. Or, e foarte greu sa generezi contextul necesar culegerii unei asemenea categorii de materiale. Pentru ca pasul urmator, cel analitic, ramâne dificil, dar nu mai presupune o asa de mare atentie la detalii, presupune deja o clasificare, o structura interpretativa. In momentul in care clasificarea s-a facut bine, exista operatorii care sa lucreze “exact” si incep sa apara rezultatele.

Corin Braga: Cred ca un lucru care trebuie facut este de a-i convinge pe respectivii studenti sau cercetatori in formare ca subcultura unui obiect de studiu, calitatea sa estetica indoielnica, nu exclude automat analiza si nu il descalifica pe analist. Cred ca una din inhibitii de aici provine. Daca ti se cere sa urmaresti emisiuni proaste cum este Vacanta Mare, risti sa ai impresia ca iti pierzi vremea cu niste lucruri fara miza, car te deprofesionalizeaza. insa de fapt accentul trebuie pus pe faptul ca tu ramâi un specialist chiar si atunci când te apleci asupra unor fenomene subculturale, ba chiar faci dovada ca esti unul foarte bun atunci dând esti capabil sa produci o analiza pertinenta.

Nicolae Turcan: Atitudinea unui cercetator (de tipul celui pe care il propune domnul Pop) trebuie sa fie cumva o atitudine de incepator absolut, o atitudine carteziana. El ar trebui sa se indoiasca de tot ce inseamna sufletul lui, de cultura pe care o inmagazineaza, de tot ce e intre el si lucrul respectiv, de intregul sau orizont cultural care se interpune intre el si obiectul cercetarii nelasându-l sa faca o descriere obiectiva. Pentru ca in momentul in care el simte ca incepe sa analizeze prin grila unei inregi culturi si a unei metode deja invatate (si asta poate si din spaima de a nu fi nepregatit sau penibil intr-o abordare care pare simpla), in momentul acesta el ar trebui poate sa renunte la instrumenele sale si sa adopte o atitudine naiva, o atitudine filosofica, care presupune mirarea. Ar trebui chiar sa tematizeze o asemenea atitudine de mirare in fata obiectului, o atitudine de noutate, chiar artistica, asemeni celei pe care o are pictorul care reda obiectului pictat toata aura nemaipomenita de prospetime pe care el i-o descopera.

Doru Pop: As vrea sa raspund punctual la asta. Observatia e excelenta. De altfel teoriile calitative se numesc teorii “intemeiate” (grounded theories). Asta presupune ca cercetatorul nu merge pe teren decretând “voi demonstra”. Cercetatorul “calitativ” ajunge intâi pe teren, observa, studiaza, cerceteaza si abia fenomenul in sine ii genereaza teoria. Metodologic vorbind el este “intemeiat” in propriul fenomen.

Corin Braga: Si mai e ceva. Mirarea nu este naiva. Ea este mai degraba o forma de deconstructie foarte lucida a prejudecatilor, nu neparat in sensul unor preconceptii malefice, ci in cel de stereotipuri prin care care gândim in mod curent. Acesta este, probabil, demersul ideal, care se incadeaza in relativismul postmodern, in atitudinea de scepticism fata de scenariile explicative proprii sau colective, care induc un raspuns inaintea unei intrebari sau pun o intrebare in vederea unui raspuns pe care l-a dat deja. Problema este cum sa nu te lasi automanipulat sau manipulat de catre asemenea mari scenarii, cum sa aduci un raspuns ingenuu (dar nu naiv, in sensul incepatorului). De fapt, tocmai incepatorul este cel care vine cu prejudecati, pentru ca el nu are alte criterii, nu dispune de scenarii alternative care sa-l faca prudent. Ca sa te eliberezi de aceste prejudecati e nevoie sa dobândesti mai multe puncte de vedere, care sa-ti permita relativizarea perspectivei si extragerea dintr-o pozitie fixa, preconstruita.

Sanda Cordos : Tipul acesta de cercetare poate sa faca apel si la discursurile literare, culturale ?Si a doua intrebare :din echipa, sa zicem, ideala, o echipa in care tu te-ai simti bine ca cercetator sa lucrezi pe o tema a ta, ce fel de specialisti ar trebui sa fie, ar trebui sa intre acolo ?

Doru Pop: Raspunsul la prima intrebare nu exclude literatura ca obiect de studiu sau specialistul in literatura ca cercetator, ci exclude criticul literar si teoreticianul literar, in sensul de profsionist care observa “litera”, a valoarirea estetica sau valorea literara, metalimbajul literar. Dar altfel chiar e nevoie de metodele ce tin de traditia “clasica”. Cel mai mult ne putem baza in demersurile acestea pe cei care stapânesc foarte bine metoda etnografica, care stiu sa nareze, sa observe, sa faca fise, care s-au specializat, sa spunem, in studiul folclorului, care folosesc instrumentele specifice psihanalistului, psihologului, chiar psihiatrului, care au aprofundat fundamentele lingvisticii, s-au specializat in structuralism, in semiotica s.a.m.d. Nu fac de altfel decât sa descriu natura interdisciplinara, inerenta in cercetarile calitative. Studiind un anumit fenomen avem nevoie de un anumit tip de specializare. Ideala este realizarea unei echipe ai carei membri sa stie sa cerceteze fenomenele vietii sociale, respectiv ale imaginarului din mai multe puncte de vedere. Consider ca ar fi utile niste studii despre imaginarul colectiv al manasturenilor – unde, sigur, ar fi nevoie si de de studiul literar din perspectiva, sa zicem, a productiei culturale a elitelor. Ar fi nevoie de un sociolog, de un antropolog, de un fotograf, dar asemenea asocieri nu exista. La noi se fac doar studii din gama marilor eforturi, cu premise enorme, pe grupuri mari. Un alt studiu binevenit ar fi pe mentalitatea patriarhala in satul românesc – aplicat pe niste sate specifice, pe o nisa ingusta de studiu. Se pot face studii pe boema clujeana, dar nu s-au facut. in noiembrie, la aniversarea a 35 de ani de Echinox, ar fi fost un prilej deosebit de a se face un studiu de imagine, de imaginar asupra spiritului echinoxist, daca ar fi existat o echipa de cercetatori, cu studenti “antrenati” care sa se implice in culegerea datelor. N-a fost nimeni care sa activeze câteva echipe de 2-3 persoane care abordeze si sp discute fiecare in particular cu câte un echinoxist, sa faca poze, fise de intervievare, analiza relatiilor de putere in grup etc. Ar fi rezultat un studiu epocal. Important asadar este sa existe echipa si sa se activeze in contextul propice. Sociologii au operatorii lor specializati, iar când vor sa faca un sondaj de opinie implica imediat intreaga retea de operatori. De aceea deplângeam situatia noastra atunci când vorbeam de studiile lui Latea si Chelcea, al Alinei Mungiu, toate acestea sunt eforturi pe care nu trebuie sa le faca cercetatori individuali, ci grupuri coerente, intr-un un cadru institutional, pentru a avea o eficienta sociala. Poate chiar ar trebui un institut.

Nicolae Turcan: Apropo de manastureni si de studiul imaginarului: am vazut din autobuz un tânar care, incercând sa-si puna in valoare musculatura, avea un mers foarte leganat. M-am dus imediat cu gândul la cântecul popular in care tânara taranca il admira pe “badea” pentru mersul lui leganat, si mi-am dat seama ca ea nu-si doreste un intelectual, ci un om, cum ar spune D. D. Rosca, subjugat de “mitul utilului”…

Doru Pop: Chiar mersul leganat ar tine de studiul calitativ – ar fi de interesant de studiat ce se afla in spatele mersului leganat. Ar fi interesant de vazut, de cercetat câteva grupuri montane, de consemnat si analizat care sunt obiceiurile lor peripatetice, de ce si de unde apare mersul leganat? Uite un obiect de studiu, si aici se poate activa paradigma calitativa.

Corin Braga: Mersul leganat este un gest la fel de intens cultural ca si pictarea fetei sau perforarea cu obiecte si podoabe, sau mutilarile practicate de triburile de aborigeni. Toate sunt forme de culturalizare a corpului, de sacralizare a comportamentului, ce tin de cultura si nu de natura. Sunt forme care se ridica pâna la rangul organizare sociala.

Doru Pop: Eu nu faceam decât sa sugerez ca avem aici un subiect extrem de interesant, realizabil in dimensiunea sa specifica. Aici apar rezultatele cele mai interesante, nu cele care tin de mari teorii, de un mare ansamblu social. Nu este important este sa aflam neaparat care este mentalul colectiv al românilor, pe mine personal nu ma intereseaza un asemenea demers, mai degraba vreau sa aflu mentalitatea unui anumit grup din perspectiva relatiilor barbat-femeie, de exemplu.

Corin Braga: Imaginarul categorial. Construiesti intâi o enciclopedie de teme.

Doru Pop: Noi nu stim de exemplu in acest moment care sunt structurile sau schemele mentale la nivel urban in România. Nu stim cum functioneaza grupurile marginale, nu stim ce se intâmpla in gastile de cartier, nu stim ce se intâmpla cu indivizii din perspectiva mentalului “ingust” din diverse grupuri de vârsta. Exista un raspuns la aceste probleme, dar nu il cunoastem dintr-un punct de vedere stiintific. Exista aproximativ 2 milioane de români care vor merge la vot in 2004 pentru prima oara. Nici un sondaj nu vorbeste de ei. Sunt aproape 2 milioane de tineri care vor implini 18 ani pâna in 2004, care vor schimba balanta electorala. Ei toti sunt trecuti la “nu se exprima”, la cei 50% dintre cei care nu isi afirma o apartenenta in sondajele oficiale.

Sanda Cordos: Operatorii care fac sondaje nu-i au in vedere si pe ei ?

Doru Pop: Nu ai cum sa patrunzi in profunzimea schemelor lor imaginare. Putem afla numai informatii statistice: “da”, “nu” sau “nu stiu”. Multi dintre ei nu se regasesc in oferta de structuri imaginare care exista la ora actuala iân România. Prea putini sunt interesati de ceea ce se intâmpla cu societatea. Studiul calitativ reprezinta un mijloc foarte bun, foarte generos pentru o nisa atât de ingusta. Problema ramâne cine este capabil sa il faca.

Sanda Cordos: E un drum aici care viza si artele?

Doru Pop: Da, dar nu vizeaza neaparat chiar latura literaturii. S-au facut nenumarate studii pe Eminescu, dar interesant ar fi un studiu despre reactiile sau manifestarile la nivelul imaginarului al studentilor care trec printr-un curs cu tema “Eminescu”. Pot fi realizat grupuri focus, interviuri in adâncime. Metoda aceasta se poate aplica si la nivel pedagogic, vizând modul cum este predat actul literar. Toate pedagogiile colaborative care se nasc impreuna cu metodele calitative folosesc astfel de instrumente. Este important, spre exemplu, nu numai sa fie predata o schema mitologica, ci si ca studentul sa beneficieze de rezultatul ei, aplicând aceste scheme la structurile cotidianului. Prin scrierea unui text care se refera la alte texte ale unor oameni morti finalitatea este una strict “livresca”. Dar mitul faustic, sa zicem, poate fi urmarit nu neaparat in relevanta lui strict literara, el poate fi urmarit in ansamblul de manifestari culturale ale studentului respectiv. Tehnicile calitative pot fi folosite nu numai ca metode de cercetare, ci si ca suport pedagogic. Pe mine ma preocupa si modificarea metodelor de predare in sistemul academic de la noi, care sunt execrabile. Vazând ce se intâmpla in SUA din punctul de vedere al metodologiilor de predare, situatia la noi e dezastruoasa. Ma refer la nodul cum se preda literatura, cum se predau tehnicile de redactare si scriere, tehnicile de concepere a materialelor, lucruri care se fac si aici, dar pe modelul vechi, cantitativ, reproductiv. La curs, profesorul isi deschide propria carte, pe care poti sa o cumperi de la libraria “Universitatii” si sa o citesti acasa. Gradul de relevanta pedagogica in asemenea cazuri e zero. Autoritate maxima, calitate minima.

Sanda Cordos: Am descoperit de ceva vreme ca manualele citesc “in dulcele stil clasic”, poemul lui Nichita Stanescu “pasul tau de domnisoara”ca arta poetica. Ca “papucul”si “funda” de acolo nu e altceva decât revelatia. Citesc poemul asta si propun sa-l analizam:”arta poetica”, “domnisoara” este poezia. Dar de ce?Sigur ei nu au argumente pe text, dar se straduie pentru ca nu e argumentul de autoritate, asa au invatat ei la bac si pana la urma sfârsesc pre a zice. La “emotie de toamna”, pe “domnisoara” o identificau cu inspiratia, cu absolutul, cu tot ce vrei. Recitind “emotie de toamna” asta e poem de dragoste. De ce?Pai, se cânta la radio. De aici putem discuta o gramada de alte lucruri, dar e intradevar pedagogia asta extrem de autoritara pe care nu o mai pui la indoiala, ci mereu, chiar in potriva unor argumente de bun simti, incerci sa le certifici. In vreme ce, ceea ce vine de la radio e ceva jos.. Poezia si creativitatea sunt ceva obscur in vreme ce dragostea e un lucru existential, cotidian.

Corin Braga: Necesitatea de schimbare ar putea avea ca vehicul introducerea ideii de cercetare participativa si pentru studenti si pentru profesor, constituirea unui sistem de feedback, a unor grupuri prin care experimentezi invatarea mai mult decât o practici. A practica predarea in loc de a o experimenta, daca imi permiteti distinctia aceasta, este deja o forma autoritativa si intruziva de relatie cu studentii. Stiti ca in psihologie exista metode de impunere, precum in terapeuticile prin hipnoza, in care i se induc pacientului anumite mesaje si indemnuri (“te vei face bine”, “iti vei rezolvi problemele”, “nu mai esti anxios” etc), si metode prin care il lasi pe el insusi sa actioneze si sa-si rezolve problemele. Freud invoca in acest sens o comparatie celebra intre pictura si sculptura: pictorul actioneaza punând material, in timp ce sculptorul scoate material. Pictura si hipnoza sunt tehnici prin adaugare si ele corespund unei pedagogii intruzive, care intra in constiinta studentului si-i impune anumite lucruri. Sculptura si psihanaliza corespund in schimb unei pedagogii care presupune mai degraba atragerea studentului, eliminarea partilor care constituie niste piedici, a stereotipiilor si preconceptiilor invatate, a scenariilor explicative de care vorbeam anterior. Scopul unor asemenea metode ar fi eliberarea de sub blocaje si osificari, cucerirea unei mobilitati care sa permita reevaluarea si constructia de sine. Care trebuie sa fie insa raportul intre metodele pedagogice prin impunere si cele prin extractie, asta trebuie sa-i lasam pe specialistii in pedagogie sa ne-o spuna.

Apropiindu-ne de final, as dori sa observ ca discutiile noastre nu s-au oprit foarte punctual pe textul prezentat de Doru Pop, pe toate taxonomii si clasificarile facute de el. Cred ca nici nu era nevoie. Mult mai important este faptul ca insasi aceasta discutie deschide niste perspective pe care Sanda le-a subliniat deja. Ma gândesc la faptul ca cercetarea pe care o putem dezvolta la Centrul Phantasma este, vrând-nevrând, prin formatia, prin profesia noastra, una legata mai mult de cultural decât de social. Desigur, avem si membri care vin dinspre sociologie sau se arata deschisi spre acest domeniu. Marele beneficiu pe care-l vad insa consta in faptul ca noi, specialistii in literatura, am putea importa metodele sociologice pentru analizele noastre de tip literar. Nu stiu daca acesta este chiar un raspuns la ce intrebai tu, Sanda, dar gândeste-te ca noi, ca teoreticieni ai literaturii, dispunem de niste metode specifice de a aborda imaginarul, cum sunt spre exemplu cele arhetipale sau tematismul. Aerul proaspat, tubul tubul de oxigen pe care ni-l aduce Doru consta in oferta de metode cu totul noi, ce deschid câmpul larg al unei antropologii literare.

 

Transcriere de Georgian Sas si Aurelia Bârta

[Top]

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn