Twitter Gplus RSS

Seria III – Atelier 2


Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (2)

             La al doilea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost King Crimson şi primul album (din 1969) al acestei formaţii, anume In the Court of the Crimson King. Iniţial le-am prezentat participanţilor câteva date despre formaţia fondată de chitaristul Robert Fripp, am vorbit succint despre influenţele recunoscute asupra formaţiei şi despre calificativele puse acestei muzici de-a lungul timpului: acid rockrock progresivrock simfonicrock psihedelic. Prezint mai jos textele comise de studenţi pe muzica formaţiei King Crimson, specificând şi faptul că participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă şi să ajungă măcar la o semi-transă psihedelică.

 

Cristina Vidruţiu

Listening and writing
                                                                                                      

     Când străzile ţipă de foame şi prostituatele se înghesuie pe muchiile străzilor măcelarilor mi-e cel mai dor de satârul nopţii. Low Low Low printre tomberoane îmbrăcate în gumă de mestecat roz. O urmărire din ochi a fumului ieşit pe nările bolnave peste care o copertină cu un carusel se înmoaie lasciv.
Dincolo de golul din pereţii clădirilor tu în vana de soare primită de la cei care au locuit înainte aici. Lângă bufetul albastru o scrisoare pe muşchi. Când apa picură mă preling printre crăpăturile pielii tale şi încerc să mă fac mică-mică ca să încap pe unghia mică a piciorului tău drept. Pisicile dorm pe preşurile mele umede şi lasă din ele o fracţiune din viaţa mirosului crescut pe pielea lor.
Un cuţit în cana cu lapte şi 5 palme pe chipul meu, prin chipul meu mă amestecă şi mă molfăie lăsând în urmă doar perlele bunicii. Perle din oase de bunic şi din lacrimi de văduvă cântată la 2 mâini în Fa minor. Nu mi-a spus că pot scoate din gură şi altceva decât cocoloaşe de pâine, nu m-a învăţat că mâinile pot să se înlănţuie, eu le purtam la spate ca pe o broşă ruginită care să-mi stranguleze aripile. Prin aripile libelulelor mâinile mele tăiate de clipitul ochilor tăi. Iarba se înnoadă până când stelele din ochii mei cad în epilepsie.
Un xilofon uitat în ochii pisicii care se rostogoleşte pe trepte. Bătăi în uşa tobei din piele de soldat abandonat printre cuferele frontului mărgelate de oameni. Cântă-mi la harpă un smoc din gândurile tale, lasă-mă să clipesc senină.
Cărările cu ciori îmi sfâşie carnea amintirilor noastre moi.
Trenuleţul cu păpuşi plutind printre lacurile mamei de unghii. Cerul din ochii copiilor mari eşuaţi pe malul unui vis, cerul cu şosetele curcubeului când mă plimb cu o şaretă chinezească. Mâinile tale îmbibate în pulberea din părul meu. Nasturii strânşi sub pernă în locul dinţilor demult pierduţi prin gume cu arome roz cu fundiţe.
Delfinii din vocea ochilor tăi.

 

Notă:
Nu am ascultat muzica conform vreunei scheme.Am încercat să găsesc corelativi vizuali unor bucăţi de muzică, insistând asupra formei sonore pe care încercam să o vizualizez ca ansamblu. Fiecare dintre aliniate corespunde unei bucăţi muzicale.

 

Lavinia Rogojină

(fără titlu)

 

doi oameni goi
ar vrea să fie linişte
să se usuce cuvintele
să cadă

timpul ar vrea să fie linişte
păsările ar vrea să nu fie aer
să uite să zboare

gândul ei înghite tot aerul
să moară cei doi
chiar de-ar ajunge în iad

vântul îi împleteşte
şi-i priveşte cum se-mbracă
în pulbere de mare şi rocă de sare

gândul lui o priveşte
până ce aripi albe 
îi ies din tâmple şi zboară
în rai

 

Notă:

Poezia a fost scrisă din interiorul a ceea ce se voia  a fi un sunet continuu, întrerupt, la început, de cuvintele puţine pe care le-am auzit, dar al căror sens am refuzat să-l înţeleg. Într-un anumit punct, (relativ repede), cuvintele au început să dispară, nu ştiu dacă total din cadrul pieselor, cert e că eu nu le-am mai auzit. Din acel punct, am avut senzaţia că aud aceeaşi melodie, în tonaliţăţi diferite, şlefuită, pudrată şi parfumată, dar aceeaşi; fundalul sonor al unui loc pustiit, luminat, un “undeva” pe care nu aş putea să-l localizez, dar unde distingeam cel mai clar tăcerea, de aici şi zgârcenia în folosirea cuvintelor.

 

 

Suzana Lungu

 

King of Crimson

 

Paris cu cer cobalt şi şerpi orientali la colţ de stradă. Arondismentul bluzelor desfăcute aruncă flăcări peste absintul desfăcut în colţul vitrinei, ironia jazzului, ironia femeii de alături, întrebarea lor la atacul care mă va paraliza, întrebarea ironică a diavolului care eram. Regretul şerpuitor, drumul pe care merg, drumeţ istovit de sine însuşi, vântul mii de ţimbale, vântul de pereţii căruia se strivesc păsări cu aripile tăiate unghi. Conţinutul de nedescris al luminii, mama bacteriei umane, a firului de praf pe care-l păstrez sub limbă ca într-o sfântă a sfintelor şi care-mi colorează vorbele gri. Alunec printre vorbe mare printre stânci. Le ating şi ele nu-mi pot face întocmai.
Liturghia neagră a iubirii cu spirale-feţe de-a v-aţi-ascunselea printre oglinzi, circul rupt tam-tamul pământului, pântecelui pământului, elefantul alb de tamâie.
Trei paşi mai-nainte, o viaţă în urmă panta se-nmuia, o îmbrăţişare de cochilii cereşti, oceanul şi cerul într-una cinci degete care se deschideau.
Tăcerea din muzică, asta căutam.

Arcuş epileptic cu grosimi de untdelemn păstrat sub mucegai şi fluiere aquitane peste durere şi nu-i de ajuns, încă nu-i de ajuns. Cântă-mi despre Soare Răsare, oameni pergament împletiţi cu fumul, lame de lumină-opiu. Atâta soare în atâtea culori de necrezut mai repede decât moartea, mai încet decât somnul sacru.

Notă
Muzica pentru atelierul acesta, primul la care am asistat, a fost, cum s-ar spune, all powerful. Ar fi fost uşor să-ţi pierzi identitatea în actul scrierii, iată ce n-am vrut eu să mi se întâmple. Nişte ultime reticenţe de factură creştină. Et voila…

 

 

Marius Conkan

 

nu cred în acest crematoriu

 

nu cred în acest crematoriu
de cuvinte roase şi de viermi
(am devenit prea mizerabil
cântecul e-acum o lebădă
cu gâtul tăiat)
convoiul trece purtând pe umeri
lebăda cu gâtul tăiat
copiii au săpat adânc în mamele şi în taţii lor
o groază de cranii şi mâini fioroase
copiii au copite de drăcuşori
şi nechează în cercuri până la brâu
(am schimbat decorul
trecem la dragoste
lebedei cu gâtul tăiat
i se smulg penele
mama e plină de entuziasm
mi se dă carne dar nu vreau să mănânc)
am rămas gravid într-o noapte
a venit femeia căptuşită
(veţi spune că sunt amnezic ţi halucinez
dar memoria mea e chiar o femeie
şerpoaică în şolduri drăcoaică)
trece convoiul purtând pe umeri
lebăda cu gâtul tăiat
cuţitul mamei are muchia mânjită de sânge
latru mama vrea să-mi spună poveşti
latru mi-e foame nu pot să mănânc
mama se uită la mine
ca la o carne…
(veţi spune că sunt înspăimântat de mama
dar mama e cea mai bună gospodină
şi dinţii ei roşii mă iubesc)
nu cred în acest crematoriu 
de cuvinte roase şi de viermi
(să putrezesc o dată
carne bătrână ce sunt)
mama se uită la mine ca la o carne
lebedei cu gâtul tăiat nu i s-au smuls niciodată penele

 

Valerica Mărginean

                            mi-a zis c-a ieşit din ţepii imaginari

 

mi-a zis c-a  ieşit din ţepii imaginari 
de pe marginea neîmplinirii păroase
sub sângele identităţii mele
călugării nepieptănaţi ies din cavernă
furnicile îşi scutură aripile
în vehiculul viermelui cilindric 
de unde eu pot privi şirul mişcărilor
mă contaminez de transparenţa
ce creşte de la o zi la alta 
din epidemiile desfigurate de plângeri
se nasc fluturii sfâşiaţi în cuiburile oarbe
sugrumă păpuşile cu picioare 
din care se dezlipesc umbrele 
eu măsor tumbele somnului zimţate 
trezirea sângelui ruşinii şi-al înălţimii
delirul vocilor în surdină
refac traiectul picurilor miasmei 
amprenta surpării extazului memoriei
suprimă descleştarea clinică a visului 
plutirea mâinii din rana deschisă
înalţă catarge în cimitirul de lapte 
          

 Notă:
            Formula de la care am plecat a fost aceea a unei biblioteci multidimensionale, în care accesul la o aşa zisă Mare Carte (absolută) este blocat de ziduri de cărţi dispuse în palierele fiecăreia dintre dimensiuni. Încercarea de a trece dincolo de fiecare dintre acestea se dovedeşte a fi sisifică, întrucât pe măsură ce dărâmi cărţile, acestea se reaşază în aceeaşi ordine. Găsirea Marii Cărţi ar corespunde cu identificarea adevăratei identităţi, astfel că fiecare încercare de surmontare a vidului va corespunde creării unei imagini. În final nu se poate vorbi de o găsire a identităţii sau de o încheiere a acestei căutări.

 

 

Raluca Ferentinos

(fără titlu)

 

Uimitoare apariţie ca într-o halucinaţie de beţiv
Se îndreapta spre corpul care sta întins la o margine a universului.
Şontâc, şontâc ajung să se contopească prin ceaţă şi fum…
Parfumuri, vise, iluzii, toate dau năvală
În lumea de la capătul lumii,
Lunecând apoi ca într-un abisal cimitir de ceară,
Cu scânduri putrezite drept cruci,
Cu îngeri în armuri de luptători medievali
Şi bulgări de pământ ce zboară haotic
Deasupra acestui regat al morţii şi al sufletelor pierdute.
Poppy seeds, poppy seeds, se-aude în surdină un refren 
Ce face să renască tot negrul şi roşul 
Şi spiritele negre şi roşii din fiecare particulă neagră şi roşie
A fiecărei clipe pierdute în neant.
Hei, voi spiriduşi năzdrăvani! Halucinaţii sau entităţi reale?
Treziţi-vă, muzica s-a terminat!

Notă:
Nu am putut să mă concentrez pe muzica celor de la King Crimson, pentru că ascultasem albumul In the Court of the Crimson King de mai multe ori, drept are audiţia nu a fost o surpriză pentru mine.

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn