Twitter Gplus RSS

Seria III – Atelier 11


Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (11)

 La al unprezecelea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost tot cea a formaţiei Muse (audiată şi la al zecelea atelier), cu albumul Black Holes and Revelations. În a doua parte, am mixat melodii din Manfred Mann’ Earth Band, Uriah Heep, Dead Can Dance şi recitativuri din Jim Morrison, toate aceste extrase fiind gândite ca “vârtejuri” sonore cu diferite nuanţe.
Mai jos prezint textele comise de studenţi, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

 

Raluca Ferentinos

Arcuşul pică din mâna bolnavă şi zbârcită

Arcuşul pică din mâna bolnavă şi zbârcită
Străpungând pieptul violonistului ameţit de vaporii de alcool.
Armă a vieţii şi a morţii, a revelaţiilor şi a confuziilor,
Lovi apoi în cădere sticla verde ce ţinea captivă
Corabia din beţe de chibrit, plutindă pe focul demonic
Al descărnaţilor şi scheletronilor, dansatori ai dansului ultim.
Căpitanul corabiei privea de la tribord printr-un binoclu din ochi de furnică jocul lor macabru.
Prinse apoi vâslele din piele de om şi se aruncă în marea de Busuioacă de Bohotin,
Purtătoare a bileţelelor tuturor rătăciţilor,
Prizonieri în burţi de peşte uriaş.
Sânge, carne, trompete şi flaşnete formau amalgamul vrăjitoresc.
Dansatorii s-au prins de mâini şi acum trăiau unul prin celălalt,
Prin prelungirea fiecărei mâini în cealaltă.
Mâinile lor contopite hrăneau şleahta descărnată
Cu dansul lor frenetic şi muzica de care erau posedaţi
Până ce toţi deveniră unul.

 

Lavinia Rogojină

caruselul

 

nebunie lucidă rece şi transpirată am trecut prin zeci de oameni
ne-am înecat cu gândurile lor lăsate să putrezească în noi
ne-am urcat pentru ultima dată în caruselul ce se învărtea cu moartea
alegând ziua când ne vom pierde fiecare în mâinile ei dezlegând lanţurile vieţii
ne învârteam în jurul nimănui călăream animale sângerânde şi ne ţineam strâns de ele
nu eram speriaţi vedeam doar feţe lungite distorsionate şi răstignite în spaimă
cineva îmi spunea că suntem rude dar nu eram străine
de mici ne dădeam în carusel fără voi ţipam şi cântam până leşinam în cor
lanţurile ne ţineau strâns ca să nu ne prăbuşim când o să ameţim
respiram în blana animalelor ucise pentru ca jocul nostru să existe
caruselul avea oglinzi desenate de copii era învelit în crusta animalelor marine
acolo unii se dezlegau şi dansau pe scoici mestecate flămând de picioarele lor
alţii lipsiţi de curaj nu îndrăzneau căci despletindu-se deveneau vulnerabili
puteau aluneca în braţe străine moartea se-nvârtea cu noi şi ne cerea înapoi
trăgea după ea suflete-făclie lipsite de regrete care nu plângeau
ci râdeau pentru că dansaseră pe scoici şi atinseseră crusta sirenelor moi.
caruselul nu s-a mai oprit nu mai ştiam cum am urcat pentru ultima dată în el
şi nu am mai coborât animalele eliberate de noi dispăreau rând pe rând
mirosul de mare putrezită din scoicile cărnoase ne atrăgea pe mulţi dintre noi
habar n-aveam dacă mai există o lume ceva timpul se plictisise de noi
nici un soare sau lună nu mai treceau peste câţiva oameni uitaţi nicăieri
în negură un carusel colorat era singurul viu adăpostind copii cu păr argintiu
caruselul fusese fermecat de viaţă şi el omorâse moartea dacă asta se poate.

Notă:  
Iniţial muzica nu a avut nici un efect asupra mea. La un moment dat, cam pe la jumătatea albumului formaţiei Muse, a început un vârtej muzical, întreţinut excelent de melodiile pe care le-am ascultat în continuare. A fost ceva foarte puternic, un ritm constant care m-a dus cu gândul la un carusel aflat deja în mişcare care a început să se învârtă apoi într-un ritm din ce în ce mai ameţitor. Aş fi vrut să mai ascult, dar cercul trebuia închis. Cred ca la acest atelier am reuşit cel mai bine să mă concentrez şi să experimentez o formă de vârtej muzical…

 

Cristina Vidruţiu

Listening and writing  
                                                                                                       

     Să tai venele tornadei aterizate în papucii mei de când eram copil – la un pas pleoapa bunicii picotind în tigaia cu sarmale. Să crape cerul exact în punctul de deasupra mea şi să ningă cu bulgări de cireşe. Dimineaţa îmi întind aripile şi-mi iau zborul de pe marginea patului nostru acordeon. Vreau un pahar gâtuit cu regret în care să înec mâţa miorlăită a vecinei. Creierul la borcan fără conservanţi într-o pungă uitată în troleu se agită producând un foşnet identic cu rumegatul melcilor. Clipeşte din verde şi lasă-mă să mă instalez în muşchii tăi tapetaţi cu poze de pe vremea când eram la grădi. Să nu moară niciodată banca de sub brazi! Să dorm într-o căpiţă de paie până când soarele ar schimba locul cu greierii mici din care să-mi fac o pereche de cercei. Caii mei negri dorm sub coasta timpului închis într-o cutiuţă alături de balerină. Caii tăi albi mânaţi de genele strecurate între 2 buze. Strâng clopotele mari de aramă în braţe ca să-mi aduc aminte de toţi taţii mei pierduţi între cearceafuri. Îngroapă-mă în nisip să pot visa la 3 coaste de porc măcinate la moara tăicuţului. M-ai mobilat cu amintiri la fel cum umpli un calorifer cu apă. Oare ce-i după carne, după vis, după cerneală? Geamul bunicii e mai etanş decât sunt eu cu lumea. Sticla aburită mă învineţeşte când mă privesc. Spune-mi la megafon câţi paşi îmi dai împărate, iar eu să cobor cu liftu din turnul meu de budincă cu migdale. Lasă-ţi genele împletite, lasă-ţi unghiile moi sub papucii cu ţinte. Aleg să cad. Aleg să zbier. Aleg. Să nu trebuiască să-ţi pui monede pe ochi niciodată oare cum ar fi? Naşte-mă sub o aripă de cărăbuş şi uită-mă sub pleoape. Cârcei de viţă de vie în păr, iarbă sub tălpi şi nisip în palme. Sub coji de nucă stângă se înghesuie potopul din ochii mei. Pleoape de cheaguri spălate la chiuveta unei băi proaspăt zugrăvite în roz. Îmi năpârlesc gândurile sub căciulă înainte să apuc să spun ce vreau. M-aş mulţumi cu o chilie şi un braţ de flori la picioare, măceşe cu vin. Îmbrăcată în Fa sub o piatră mestec din mine. Să tacă iedera din pălmi până când nucul îmi spune poveşti. Cioburi de faianţă în lobul urechii. Păşind sub urechile elefantului prins într-un glob de lumină.

 

Marius Conkan
(ultimul atelier)

 

aş putea să te iau la bătaie îmbrăcat femeieşte nici nu s-ar vedea că zac băieţaş
barba mea ţi-ar lăsa în piele tăieturi şi faţa sângerie mi-ar deveni dintr-o dată prea fină
pentru mâinile unor bărbaţi schimbat la sex mai întâi aş seduce orice jigodie apoi m-aş prostitua
pentru cei mai frumoşi nu m-ar salva din această orgie nicio muiere fie ea şi nebună
feminizat m-aş păstra de virilă doar pentru cei misogini veninoşi din mascul în ratat
fumuseţea mea tricotată va fi lege şi promisiune bolnăvicioasă din fire aş comite incestul 
c-un maimuţoi de cârpe lipsa de carne mi-ar incita şi mai tare instinctul viril
aş dansa dezbrăcată prin casă în semn de mândrie pentru sânii mei voluptoşi 
de fapt aş fi un amestec de miere şi cântec de viclenie şi desfătare
n-aş iubi în bărbaţi decât taina brutală de-a sfârteca de-a rămâne în tine şi când se fac nevăzuţi
la bătrâneţe nesătulă şi cu pofta în vene aş vrăji tineri supli şi i-aş cufunda în pene
nu m-aş căsători cu vreun moş burtos trupul meu frăgezit doar în fragede trupuri
zi şi noapte ar fi o orgie şi aş duce-o aşa până când o boală incurabilă mi-ar pătrunde în oase
lumea s-ar tăvăli de durere şi-ar scoate ochii mai ales bărbaţii plini de angoase
ar deveni călugări şi în abstinenţa lor m-ar regăsi pe mine o combinaţie de mortăciune şi pofte
de uşurări clandestine numai că atunci când mă veţi strecura pătimaşi în sicriu
să-mi puneţi deasupra maimuţoiul de cârpe la fel de masculin şi de viu.

Notă:

Finalul unui experiment epuizant, dar plin de trăiri pătimaşe. Concentraţie: 0%. Eram suspendat dincolo de muzică şi poezie… acest experiment a legat, în primul rând, frumoase prietenii. În al doilea rând, randamentul lui constă în îmbogăţirea noastră spirituală (culturală). Pentru mine, cel puţin, a fost o îmbogăţire. În al treilea rând, experimentul a apropiat fibra noastră poetică de sfera muzicală. Chiar şi după ce s-a încheiat atelierul, mai scriu poeme pe muzică.

 

Valerica Mărginean

 

 

Câinilor din cer cândva femeile opace

 

 

câinilor din cer cândva femeile opace

le-au ţesut vitralii podoabe şi sicrie cu aer din nord

doar că în viaţa cu bâlbâieli

tot mai des călătoria e o mână lipită în umbră

o dantelă nevăzută din incestul fluturilor căzuţi în urma ploii

nu ştiu dacă s-a uscat încă nu ştiu nici despre fericirile lor

în cârlige s-au oprit tristeţile de polen livide

zebrele arborilor şi şoarecele cu ochii buclaţi au

mâncat urzicile ieşite din femei

ce se piaptănă la cimpoiul cu păr negru

lebăda din candelă jerpeleşte schelete scoţiene

desculţi buchetele de draci chinezi

rostesc rugăciunea măruntă a ploii cu dulceaţă

dinţii spălaţi ai păpuşilor siameze se oglindesc în

emisfera din fructe dulci a păianjenului

îmi dezvelesc unghiile de ochii

închişi cu fermoarul oaselor macerate

m-am îndrăgostit nebuneşte de colţul ascuns

al capetelor ce sângerează

răspândite printre mumiile deşucheate

aşezate în poziţii de jur împrejur deocheate

făcându-mă să aleg alternativele morţii din foile volante

perna cusută frumos de bunica cu bucăţi de sânge

am purtat-o la subsuoară ca pe-un talisman sortit doar iniţiaţilor

femeile foşnitoare cu rochii carnivor-vegetale

sforăie pe gâtul bărbatului cu cămăşi africane

împrumutate de la o pisică ce toarce

iubirea prin fibre de orez gălbui

zâmbetul tău desprins din bucăţi de chitară ruptă

îşi derulează mersul prin paharul cu vodcă

îmi alterează suburbiile coapselor

descusute din alte câteva pulovere

croşetate finuţ de bunicul flamand dansator de flamenco

întors din pribegie acum o sută de ani

să-i construiască bunicii o casă

cu pliuri de evantai găsite

pe spirala insulei unde toţi croşeteaza

cu aţă albă neagră maro roşie verde

morţile şi vieţile cu ochii capsaţi

în zig-zaguri pe o tablă de şah

mie mi-au plăcut cel mai mult orbitele

ieşite din bărbatul cu mânuţe thailandeze

făgăduit de soţ mătuşii mele – zgripţuroaice

şi lalelele albe păstrate de străbunicii mei în gheaţă neagră

aceasta este planeta bunicului meu 

ce şi-a scos ţoalele din sticlă transparentă

asediată fiind de erosul bunicuţei demente

 

 

Notă:

 

Acest poem conţine imagini ce fac trecerea de la delir la luciditate şi invers, sunt călătorii imaginare într-un spaţiu al obsesiilor şi al fobiilor. Iubirea este pervertită în urma ţipetelor crescânde de nebunie. O cale de salvare ar fi evadarea în spaţii onirice, într-o transă din care să nu te mai trezeşti sau în manifestări dionisiaco-apolinice.

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn