Twitter Gplus RSS

Seria II – Atelier 1


Atelier de creative writing (1)

 

            În urmă cu trei ani de zile am iniţiat în cadrul Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, un atelir de creative writing pe poezie onirică. Atelierul a fost publicat integral în serial în revista Steaua. Anul acesta am redeschis atelierul de creative writing, tot pe poezie, dar cu miză pe alţi autori decât cei de acum trei ani; dacă în prima serie lucrasem cu studenţii pe autori precum Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Paul Păun, Constant Tonegaru, Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu şi alţii, de data aceasta se va lucra pe autori precum Nora Iuga, Nichita Stănescu, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu, Judith Meszaros şi mai sunt destui. Ca şi data trecută, şi acum participanţii au diferite orientări profesionale şi provin de la diferite facultăţi: Litere, în primul rând, dar şi Jurnalism, Ştiinţe Politice, Informatică. Dacă acum trei ani au participat constant în jur de 10 studenţi (deşi iniţial au fost 17 selectaţi), acum este vorba de 22 de participanţi (dintre care se va vedea câţi vor şi rezista până la capăt).
La primul atelier de adaptare şi familiarizare unii cu alţii, participanţilor li s-a prezentat manifestul delirionismului şi structura unui poem construit după tehnica delirului. Ca şi data trecută, şi acum metafora utilizată a fost aceea a submarinului scufundat şi inundat. La a doua întâlnire, am lucrat concret pe un poem de Nora Iuga (noaptea ferigile, selectat de mine în antologia Deliruri şi delire, coordonată şi publicată în 2000 la Editura Paralela 45 – aceeaşi antologie de poezie onirică românească pe care am folosit-o şi în 2003 în cadrul primei serii a atelierului de creative writing). Temele analizate în poemul respectiv au fost: alienarea, căutarea identităţii (şi a posibilei metamorfoze), structura angoasei, inventarierea elementelor aparţinând unui arheoinconştient latent (ferigile, aeroplanele, jucăriile), simbolismul vânătorii, animalizarea umanului. Versurile-cheie ale poemului Norei Iuga au fost identificate ca fiind următoarele: “o femeie cu picioare de câine”, “dacă ţi-ai descoase încă odată ochii din mâneci/ dacă ţi-ai descoase mânecile din trup”.
În a doua parte a primului atelier concret de creative writing, participanţilor li s-a dat ca experiment “să confecţioneze” un poem de unsprezece versuri (fără rimă), scris exclusiv cu minuscule şi fără semne de punctuaţie, poemul fiind axat pe ideea de alienare, apoi de confruntare cu un geamăn imaginar în ipostază animalică. Timpul de redactare: o jumătate de oră. Poemele obţinute nu au fost perfecte, după cum era de altfel previzibil. Unii studenţi participanţi au înţeles structura delirului în poem, dar nu au folosit imagini, ci au mizat pe un discurs gol. Majoritatea au comis încă măcar două-trei-patru versuri izbutite. Dintre acestea le voi aminti pe cele mai interesante (multe dintre versurile citate sunt disparate în poemul de origine, dar pentru o mai mare uşurinţă în perceperea lor de către cititor, le-am citat ca şi cum ar fi fost versuri legate între ele, înşiruite unele după altele), într-o ordine aleatorie a autorilor citaţi. Iată mostrele: “deşi ştiu că nu ai murit încă/ te văd zăcând într-un crematoriu de sticlă/ având ochi de salamandră/ visez copii ce îmi par simpatici” (Valerica Mărginean); “aerul de vrăjitoare/ ajuns în cameră/ m-am apucat să cresc pisici multe şi negre” (Evelina Porumb); “un balet de păpuşi mecanice/ îmbrăcate în cearşafuri albe/ pisica mea iese călcând indiferent” (Alexandra Anisie); “îţi orbecăiau intestinele prin întuneric/ mestecam cioburi/ râtul adulmeca strigătele de igrasie/ ne apropiam şi solzii tăi scrâşneau la înfulecarea/ oaselor noastre cu cârlige” (Valentin Moldovan); “şi mi-a cântat în miez de noapte/ un cântec cu solzii depuşi/ pe faţa îngropată în coaja de nucă/ poveri mici şi voioase/ care lustruiesc în cădere/ ţepuşa ce-mi stă înfiptă-n spinare” (Cristina Vidruţiu); “jucând ruleta rusească cu oglinda/ îmi descheie carnea la piept/ făptura nouă şi dementă poruncea linguri de soare oblic în cafea/ aş fi vrut să îmi fumeze timpul cu bunică-mea în loc de filtru/ urlă că vrea în infern cu troleul/ c-o să-mi composteze îngerul păzitor cu caninii/ ruleta rusească cu oglinda/ şi-un chirurg priceput îmi cârpiră prea repede gura cu prăpăstii” (Gabriela Bădica); “tuberculii ochilor mei închişi/ ne-am jucat cu aceleaşi creioane/ o troacă din lemn lustruit/ se umple cu tuberculi înmuguriţi/ te-aş alinta spunându-ţi ouroboros/ dar mi-e teamă să nu-ţi cadă greu la stomac” (Radu Maza); “îţi legi şireturile argintii pe hol/ muşcând din unghiile-mi roşii/ mi-ai zis c-absenţa sângelui mă văduveşte” (Alina Baciu); “s-au născut deodată/ unul roşu altul alb/ spălaţi în urină de cămilă/ cel roşu ţinându-l de călcâi pe cel alb/ iar cel alb cu o aripă de gâscă în loc de mână” (Marcel Hontău); “smulgea din maxilar/ când mi-a despicat în patru gura/ mi-am văzut năpârlitura verde/ cozile fierbeau oglinda cu elicea lor/ sunt numai noaptea unei gheare” (Laurenţiu Malomfălean); “un animal de praf cu ochi de cârpă/ uşa roşie s-a deschis în mine” (Alexandra Constandache); “risipind în creier imaginaţia acestui verb/ blana ta răsărea ca o pădure/ din mijlocul ochilor mei/ o parte infimă din trupul tău/ o pot la guler/ în semn de supunere” (Marius Conkan); “până când eu-tu-tu-eu am hătărât doream despărţirea/ ne-am luptat lovit îmbrâncit mutilat/ ne-am desprins mai întâi picioarele apoi ne-am scos ochii şi dinţii/ ne-am decupat reciproc mâinile tot ce era stricat am aruncat” (Ramona Ionescu); “erai o imagine în mişcare/ precum trenurile deraiate/ din mine din enormităţile prezente/  în secvenţele cu pui de raţă sălbatică/ bezna unui trup fără pene” (Diana Mărculescu); “ai forţat uşa închisă cu fermoarul de pe ochi/ ca şi cum aş fi o gaură neagră de hârtie roz/ să te consum să intri-n mine/ deşi eşti deja acolo măi şoricel isteric răsfoind o carte de tarot” (Sonia Andraş); “în apa fierbinte printre dinţii mamei/ ne agăţam de punctele cardinale/ rar când închidem ochii/ nu avem ecuator” (Mark); “să pot trece dincolo de cuiele ochilor tăi/ să le scot unul câte unul/ ca pe nişte fire de iarbă/ în turme de lilieci/ mă sâcâie/ raportul/ frunzelor cu sufletul tău ciopârţit” (Simina Raţiu); “atunci în palme scuipăm mentă/ şi le dăm voie să lingă aerul/ de pe spatele furnicilor/ de pe faţa ta de şoarece/ de pe faţa mea de pisică” (Ana-Maria Tăut); “întotdeauna port cămăşile tale/ când inteţionez să-mi tai venele/ te târai mereu pe sub pat/ ciocănind în pereţi şi blestemând dumnezei/ îmi muşcai degetele picioarelor/ râdeai apoi şi spuneai că pământul nu este rotund” (Cristina Ciucurescu).

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn