Twitter Gplus RSS

Seria II – Atelier 7


Atelier de creative writing (7)

 

            La cel de-al optulea atelier de poezie s-a discutat pe marginea poemului Cer şi pământ în burta mamei de Ruxandra Cesereanu. Discuţia s-a axat pe aspectele delirioniste existente în poem: fluxul de imagini sufocante, ipostaza embrionară pe care este focusat textul, dimensiunea incantatorie şi structura clară de “submarin scufundat şi inundat” a poemului (deşi această structură a fost teoretizată la câţiva ani de la scrierea textului respectiv), spectrul psihedelic al existenţei determinat de o alterare a simţurilor. Poetei i s-au pus întrebări în legătură cu tehnica sa de a scrie şi privitor la anumite aspecte biografice care i-au influenţat o parte din imaginar.
În a doua parte a atelierului, participanţilor li s-a dat să scrie un poem (între 25 şi 30 de versuri fără rimă, relativ lungi), cu ritm interior, tema fiind călătoria cu trenul sau metroul spre moarte. Precum la atelierele anterioare, versurile au fost redactate cu minuscule şi fără punctuaţie. Timp de creaţie: patruzeci de minute. Experimentul a ieşit foarte bine, în sensul în care toţi participanţii au produs poeme cu structură delirantă autentică.
(Simina Raţiu şi Marius Conkan)

 

 

Marius Conkan 
cel de azi are creierul tocat prin maşina de carne

cel de azi are creierul tocat prin maşina de carne 
a ieşi din tunelul oranj a spânzura de o cale ferată
un tren îmi străbate măruntaiele
în timp ce porumbelul muşcă din ochi
simt nou-născutul ca un trepidat
dinspre stomac înspre claviculă
am revelaţia trenului plin cu jivine şi morţi
târfe pe centura esofagului meu
vino crist în braţele mele
îmi bandajez rana cu scutecul tău improvizat
îţi iau coroniţa în mâini şi ţi-o mototolesc
ca pe-un pachet de ţigări să mâncăm o omletă
cu salată de roşii apoi să dormim tolăniţi în tunelul oranj
trenul răsare în urlet de cirezi disecate
o cârtiţă îşi recapătă vederea tocmai când porumbelul
îmi înfulecă ultimul ochi
şi trenul străbate cu spaima lipsei de roţi
vino crist în braţele mele
muşcă şi tu carnea mea e proaspătă
pieile mele zbârcite femeia dansează ca o bacantă
vrea un pumn de creier tocat
o ho şi se arată un taur în depărtare
şi parcă mă străpunge cu cornul
şi mor în tunelul oranj.

 

Alexandru Boariu
rafale stafii

cafeaua de plastic goana
de foame de trupuri odihna bătută
macazul greşit tunelul ratat
stâlpi în reluare copii în rafale
de sticlă culoarul cu fumul uitat
aş face-o tumoare înfiptă în ape
stafii între zgomote biletul control
unde-s ascunşi bănuţii din ochi
cum te-ai trezit în racla pe şine
macazul greşit tunelul ratat
beţia e scumpă culoarul flancat
stafii în rafale de foame copii
(săritul pe geam se spală cu foc)
cu stâlpi în rafale bănuţii se sting
macazul greşit tunelul ratat
(pariul dator cu un drum)
se face că nu mă cunoaşte destul
mă lasă-ntre zgomote o rugă să spun 
apoi îmi înfige tumoarea în ape
mă spală cu foc săritul pe geam
macazul greşit tunelul ratat
pariul cu moartea dator.

 

Valerica Mărginean 
călătoresc prin neliniştea ochiului manevrat de păpuşar

călătoresc prin neliniştea ochiului manevrat de păpuşar 
pânză de păianjen în asfixiere
ce văd şi ce nu văd prea bine
nu pot înţelege de ce acest con de umbră mă-nghesuie
într-un sarcofag umplut cu ceară neagră
un ou de argint întreaga lume
înotam cu milă printre firele epidermei
săpând tunele printre păianjenii gălbui
ce valsează la picioarele solzoase
sunt zăpezi ce nu se mai topesc
ochiul de păun veghează cu disperare şi-mi spune:
pleoapa ta umbrită de clopotul somnului
mă declară prinţesă a morţii pe viaţă
în cercuri mă-nvârte şi huruie
cu ochiul prelins topeşte zăpada
şi mă trezesc din viteza năucitoare a subsolului
vacarmul din care nimeni nu scapă
intru în cusăturile pielii acestui sicriu cărnos
mai rezistent decât întreg zidul berlinului.

 

Cristina Vidruţiu 
la dreapta bătrânei cu gâşte

la drepta bătrânei cu gâşte
cerul e prins într-un clăbuc
molfăit suspensat de o pungă
de acetonă legată cu un cheag
la gură ca muşcatele în hârtie creponată
canapeaua bunicii transplantată
molozul de acu’  5 ani de când ne-am renovat
cavoul şi pisici cu sticle de lapte goale la gât
tapiţează văgăuna din corpul jilav
ce se târâie pe şinele de vise cleioase
e sâmbătă şi-mi rod unghiile pentru duminică
e bine să fii cât mai mic când intri în biserică
sticla borcanului cu castraveţi din mijlocul 
compartimentului se sfarmă sub grinda de aur
2 bucăţi de râmă 
împachetate-n staniol fin
ser fiziologic îmi îneacă
cufărul în care-mi ţin plămânii 
şi gâştele ciugulind bucăţi
din pereţii de carne ai morţii mele
cuţitul de pâine lins de pisici
se-ndoaie sub limbile 
plutind pe creierul meu
bătrâna strangulează o gâscă
o întoarce pe dos
grilaje şi semafoare
de carne mustind a păcat.

 

Sonia Andraş
morient expres

glasul roţilor de tren
trenul accelerat cu direcţia iad
purgatoriu rai opreşte-n staţie la linia 3
e frig mi-e cald nu mi-e foame
mi-ai pus cămaşa de forţă cu reflexe argintii
trebuie să fiu frumoasă la bal
eu voi muri eu am murit
păsările gri semi-transparente se întorc
au venit nu le vreau freddie 
mercury cu coasa zâmbeşte bună
sunt kim basinger spune el şi
mă ia de a treia mână şi 
plângem în stropi curbaţi la colţul
casei de toleranţă pe unde trece
fiecare mort înainte să se nască
au murit nu mai vreau am zis
o să mor definitiv azi la ora 6 fix
după cei de la ora exactă
trebuie să mă crezi trenul accelerat
cu direcţia rai purgatoriu iad pleacă
din staţie de pe linia 3
glasul roţilor de tren.

 

Suzana Lungu
acceleratul bipolar

câte un genunchi pe o şină
soare metalurgic la cost redus
am alergat pe traverse educaţie fizică
educaţie chimică şi recolta sângelui
vărsat pe două părţi
iau trenul 
către înapoi nici el nu ştie cărţi de
lună lupi şi parigorii albăstrui
acceleratul cu cascade ample
copilul care mi-a scurs bale
în apa minerală
din cada lui homo errans căruia
dealuri nu-i mai ajung morile se-mput
eterna paranghelie e-n scurtcircuit de alcool
cenzura îşi îndeasă palmele pe gură
supapele cedează-n fâsuri polifonice
triple cvadriple octogenare dacă ţii cu tot
dinadinsul acceleratul torent nu are
unde opri nici aer
se scurge cu totul de pe
pereţii lumii antediluviene spune-mi
cine te-a făcut şi te-a urcat în tren
nu înjura 
hai spune adame cin’ te făcu
vânzătorul mut de icoane a trecut pe aici acum o secundă.

 

Laurenţiu Malomfălean 
locomotiva

vine locomotiva cu aburi de mosc
trece ca mânjii
peste şine se zvântă sânge-nchegat
şi ambră de furnici fără cap
hai pâclă dezgheaţă raniţa
scoate piroanele
să ningă furtună cu spini îngheţaţi

turma ciuntită de muşte
se-ascunde în beciuri cu vitriol
ca un greier afon
în creştetul conductorului în doliu
îmi desfund urechile
îmi golesc stomacul de gloanţe
să-mi zgârâie sternul

supte de iepuri
vagoanele sar pe rând în aer
râme cât stomacul de cobră ling rotiţele deraiate

înfipţi în meningele gras înşfac doi bulgări de jar
şi-mi cos ochi
să-mpietresc ciroza din gura scheletului

despică locomotiva câmpia cu nuci căsăpiţi
să-mi găurească obrajii cascadei
trântite afară din pântecul mort
mustăţi de somon
se-ndeasă cu ugere în creierul meu
vagoanele s-au prăbuşit în intestine de şoareci
mâinile mi s-au înecat
labele îngerilor au paralizat
ghearele s-au încovoiat puhăind

mâlul albastru mă molfăie dinspre tălpi.

                     

 

Simina Raţiu
 ia forma trupului

iubito nu pleca organe duhnind
pe scări ochii
şi-n dreapta stânga stomacul
ce ne digera pe toţi distantaţi
îţi fragmentez gândurile pentru
ultima oară te descompun şi
prin venele tale sunt iarăşi eu 
alunec din ce în ce mai
bine prin monştrii cu feţe
schimonosite e atât de cool 
să mori la nouăsprezece ani ar spune
poetul cu stomacul lui cu tot care mă strânge
mai sunt prea puţine staţii
îmi lipeşti aripile 
cu salivă şi mă posezi 
pentru o nouă apocalipsă
în scoica ce ia forma trupului meu.

 

Valentin Moldovan
spre gălbenuş

fluidele morţilor
peste pleoapa dospită
de fier geamurile nu se mai deschid
nu mai există semne de gudron
tentaculele şinelor
contracţii surpă coastele
sfere ale aerului tricotat
cruzime din partea capului de păpuşă
când am fost turnat în negru
nimeni nu m-a întrebat dacă
îmi doresc o cuşetă de câini
blana copilului meu
şi papucii ochilor din titirez
jucăria asta dacă e învârtită de viermi
valetul inconştientului
îl aduce cu liftul până la circ
fundaţia e smârcul cenuşiu de acum 20 de ani
pus la murat odată cu spaima peştilor
acum sticla ochiului sticla borcanului
sticla geamului modelată în sudoare
mă lasă să muşc din ţipete înmormântarea bunicului
drapele care se trezesc
fălci cu furnale de smoală
fac poze cu buricele plesnite
dantelă şi lemn de cireş
în părul somnului spirale
de lumânări eviscerând un melc
el nu poartă niciodată doliu
el naşte pentru toţi albuşe
când le îmbrăcăm putem să
ne aruncăm sub tren.

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn