Twitter Gplus RSS

Seria I – Atelier 8


Atelier de creative writing (8)

În cadrul celei de-a opta sedinte, autorul supus atentiei a fost Gellu Naum si poemul sau Calul erotic. Versuri-cheie au fost considerate “Calul erotic/ doarme pe orizont/ el e mare cît orizontul” si “Calul erotic doarme la umbra si viseaza”. Poemul a fost relativ usor de deslusit în ceea ce priveste tehnica si structura delirului, întrucât el are o constructie de polip, din versuri si halucinatii care decurg unele din altele, într-un continuum partial coerent. Tehnica propriu-zisa a delirului consta în actiunea de proliferare cancerigena a imaginilor (halucinatorii în majoritatea cazurilor), prin reluare contrapunctica în anumite pasaje. Poemul lui Gellu Naum a fost înteles ca o proiectie exploziva, dar camuflata, a simbolurilor libidinale, data fiind abundenta elementelor corporale din text. La fel de vizibil a fost detectata tehnica inflatiei (sau a gonflarii) prin acumularea în sir crescator a imaginilor. Constructia imaginilor a fost detectata ca fiind de doua tipuri: prin comparatii (sau alte figuri de stil) absurde si stranii (“piepturi goale ca niste câini”, “pomul viu cu lipitori pe sâni”, “lâna somnului ca o apa mare”) si prin metafora arborescenta (“Aceste flori musca trenurile/ apele trec prin ele ca prin site lasând/ corpurile umflate ale scoicilor/ care fecundeaza compartimentele”).

Tema data pentru redactarea pe loc a unui poem a fost aceea ca fiecare participant sa îsi aleaga un simbol libidinal pe care sa îl dezvolte într-un text fara limita de versuri, dupa tehnica proliferarii cancerigene a imaginilor (halucinatorii), curgerea dintr-un vers în celalalt fiind esentiala. Participantii la acest seminar au fost mai putini ca de obicei, totusi textele redactate au fost foarte interesante, chiar spectaculoase unele. În general, am renuntat la putine cuvinte de prisos din textele obtinute. Voi transcrie integral un singur text (acela al Cristinei Chirtes), desi acesta are concentrari fulgurante si memorabile, secondate de versuri doar pasabile. Totusi, poemul avându-si coerenta sa la nivel de delir, l-am pastrat nealterat. Mai spectaculoase mi s-au parut textele izbutite de Andrada Fatu-Tutoveanu, Alina Maistru, Petronela Miron si Mirela Balas. Emil Salageanu a realizat un text mai putin izbutit (alegându-si ca simbol -mai mult sau mai putin libidinal- balarurul), din care am retinut, însa, câteva imagini reusite: “Umbra violacee a parfumului de colibri”, “coama alba a coapselor de nisip” si “Fete salbatice s-au prins sa joace Zorba/ printre capetele balaurului”.

 

 

 

 

Cristina Chirtes
Cautare

Sub pielea scuturata de unde

sângele cu coarne de melc

pipaie celulele dospite

în fosnet de pasari de hârtie.

Ele se pipaie unele pe altele

si tipa ca niste ambulante

într-o piata pustie strapunsa

de zborul pestilor.

Acum s-au ascuns sub turla bisericii pravalite

unde m-am ascuns eu cu papusa mea

din care se scurg fluvii de melci

coarnele lor pipaie aripa de liliac

cu care ma învelesc de frica

si care se topeste speriata în spatele

pielii dezgolite

scuturata de unde

sub curcubee de spuma

 

 

Andrada Fatu-Tutoveanu
Leul

Îi curgeau degetele prin iarba

ca si cum ar fi alergat.

Chema mirosul de putregai al somnului.

Animalul greu de cântece

mocnea cu mierea dintilor

încrustata în pielea groasa de pe spinare.

Puii de lei nascându-se unii pe altii

râzând cu dintii albastri

catre animalele care cânta cu capetele taiate.

soptesc noaptea portile

catre focurile ridicate din nisip alb.

Sângele curge în oasele feliate

ca niste matanii ridicate

în fum.

e ca si cum leii n-ar urla în tacere

iar aburul urletului n-ar mai lovi

din ce în ce mai tare în usile de tortura.

Leul coboara din ce în ce mai adânc

în apa

inspirând substante otravitoare.

Leul curata în tacere cu dintii

peretele rosu de carne

care se va deschide

în timp ce îi cresc

coame de apa moarta.

leul care cânta încet între fâsiile

piepturilor deschise ca niste cutii

te recunoaste ca pe o prada inexistenta

leul care îsi musca buzele

ca si cum cutitele nu i-ar creste

încet în crestet.

si ca si cum nu câmpurile l-ar fi ucis

si nu ar fi înghitit carne de frunze.

Leul priveste

copitele care lovesc aerul

bratelor care dorm în zobr

i se întind mâinile peste urechile

apelor acoperind tacerea cu degetele.

 

 

Alina Maistru
Printr-o fanta

coada proaspata îmi mângâie

printr-o fanta topita de vibrare plina

nectarul de guri ca sarutul printre gratii

se facea ca

cerbul ma prinde de plete manânca

fagure marunt de vedenii cât vedeniile

coarnele ciulite cât mâinile padurii aruncate-n groapa

coarnele tacute zboara peste carnea mea de carne

de apa si de clopot pe piept

peste gura mea deschisa aluneca piei de sânge

sânge dulce mireasma ca de zefir

zgândarindu-mi degetele de albastru

fir curgând pe coasta-mi de ghiata de foc împletit

aruncându-ma între cerbii mei saltând

printre pietrele moi de sare muscând geana

care frige cu un dinte cald

care sapa piei cât pieile de cai

ma adâncesc cu galop de cerb în mine

tandrete oarba sfioasa facându-ma din zid

mai usa moale mai apa în cercuri de luna

desfacându-mi teasta cu limbi dulci rotunde

de cremene în mâini cât valurile

spargându-mi osul comestibil într-un atac de

vals muscat de guri alergând gurile mele

guri de viata închisa-n delir guri de cerb fugarit fugarind

 

 

Petronela Miron
Sarpele

El suiera prin gradina albastra

Mâinile sapa aerul

Prin ele aluneca miasme

Si frunzele-si conduc propriul vis violet

Ce-nfasoara gâtul învinetit de sarutari

 

Sarpele alearga sub pod

Sarpele care simte dulceata

Sarpele care are picioare desculte

Sarpele ce se topeste în fata candelei

Si din ochii lui rasar flori din inima

Acestea însfaca si-i scot pielea din coada

Din care cresc maguri de sunete

Ce se scurg prin urechile cusute cu lanturi de gura

Care la simpla miscare naste flacari de cristal

Care se bucura când te-nconjoara si te strâng

Acum flacara a devenit uriasa albina

Ce cauta polen în culorile ce s-au decolorat din pielea sarpelui

Lasând sa i se scurga din antenele oblice

Valul halucinant ca o avalansa racoritoare.

 

 

Mirela Balas
Arena

creste arena

învaluita în rasina dezmatului primordial

pe jos, tuberoze presate îsi asteapta rasfatul

febril, panicat, vorbitor

în culoarea muzicii topite

irumpe matasea prin ciobul de sarut

dislocând treptele cu mângâieri

si dansând în zgarda timid de brutal

în alungarea privitorilor din arena somnambula

cu o chemare lunatica de floare,

aplauze multe, pierdute îsi fac intrarea în tromba,

tâsnind prin porii matasei fluturate în arena,

balacindu-se în fluxul aerului cald,

secând cu buzele orice dâra de praf,

în jocul cu miere,

triumfând, la final, reîntrupat.

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn