Twitter Gplus RSS

Recenzie: Paul Foucart – Misterele de la Eleusis


Paul Foucart: Misterele de la Eleusis

 

Alex Virastau

Aparut in 1914, studiul lui Paul Foucart Misterele de la Eleusis, se bazeaza foarte mult pe marturiile autorilor antici precum Herodot, care ar fi mai aproape de sursa misterelor eleusine decat savantii contemporani. in Grecia Antica circulau o multime de legende despre calatorii initiatice in Egipt ale unor eroi si intemeietori de secte si scoli religioase (Pitagora sau Orfeu, de exemplu). Aceste biografii mitice stereotipe tin insa mai degraba de imagologie, iar valabilitatea lor istorica este foarte redusa. Cu toate acestea, Paul Foucart considera ca exista corespondente izbitoare intre cultul Demetrei si cultul isiac. Aceasta il face sa accepte vechea poveste a importului Misterelor eleusine, undeva pe la mijlocul mileniului al doilea i.Hr., din Egiptul antic, import ce a insotit raspandirea tehnicii cultivarii cerealelor din Egipt si Orientul Apropiat. Dovezile arheologice despre contactele intre Egipt si greci intaresc ipoteza imprumutului. 
Desi aceasta interpretare difuzionista a fost contestata de cercetatorii ulteriori, studiul merita atentie cel putin pentru morfologia ritualului eleusinic pe care o realizeaza. Paul Foucart descrie amanuntit functiile castelor sacerdotale (vechile familii ale Eumolpizilor si Kerycesilor), a preoteselor eleusine si a magistratilor atenieni implicati in organizarea Marilor si Micilor Mistere, precum si o prezentare stufoasa a principalelor diviziuni si momente ale cultului. Numai originea si functiile personajelor (de la hierofant la spondofori) implicate mai mult sau mai putin direct in ceremonialul initiatic ar merita un studiu aparte. Eumolpizii (casta sacerdotala eleusina) pretindeau ca au o anumita suprematie spirituala asupra Kericesilor (familie sacerdotala de origine ateniana), desi Eumolpos, stramosul lor mitic, ar fi fost invins de Erehteu, stramosul atenienilor. Daca la Atena preotia nu cerea o pregatire prealabila serioasa si orice cetatean putea indeplini aceasta sarcina ca orice alta magistratura, la Eleusis hierofantul (preotul suprem Eumolpid) si daducul (al doilea mare preot Kerices) erau alesi pe viata si de obicei erau supusi unui examen prealabil. in vreme ce la Atena religia oficiala, de stat, nu avea nici o dimensiune soteriologica, la Eleusis se celebra un cult privat (ce a devenit o religie pan-helenica), a carui miza era soarta sufletului postmortem. Cu toate acestea, controlul exercitat de cetatea ateniana era foarte puternic: la sfarsitul ceremoniilor, arhontele-rege trebuia sa dea un raport amanuntit Adunarii Consiliului celor Cinci Sute. Un caz relevant este cel al lui Alcibiade. Acuzat de sacrilegiu (mutilarea efigiilor lui Hermes si dezvaluirea licentioasa a misterelor eleusine), cetatea ii cere hierofantului sa rosteasca imprecatii sacre la adresa lui (un soi de excomunicare). Cand cetatea considera ca are din nou nevoie de geniul militar al lui Alcibiade, se hotaraste tot prin vot revocarea acestor imprecatii, in ciuda protestelor hierofantului.
in ceea ce priveste structura riturilor eleusinice, acestea se desfasurau in doua etape. Micile Mistere aveau loc primavara si presupuneau o serie de pregatiri si purificari a mystilor la Eleusinion-ul din Agra in Atena. Marile Mistere se desfasurau in septembrie-octombrie cand mystii erau initiati in telesterion, incinta sacra de la Eleusis, dupa opt zile de procesiuni si lustratii. Existau doua grade de initiere: telete (majoritatea neofitilor se multumeau cu aceasta) si epoptea, initierea desavarsita, optionala, ce putea fi obtinuta in al doilea an. Daca in privinta celorlalte aspecte pregatitoare ale initierii exista date destul de concludente, telete si epoptea nu au fost niciodata dezvaluite. Destainuirile erau pedepsite cu moartea (Alcibiade fusese condamnat la moarte) sau cu ostracizarea.
Stim ca initierea presupunea o succesiune de cuvantari solemne (legomena), reprezentari mitico-rituale (dromena cu referire la suferinta Demetrei si rapirea fiicei sale, Kore-Persephona, de catre zeul infernului) si deignumena (prezentarea unor obiecte sacre, hiera). Pornind de la o comparatie a lui Plutarh, Paul Foucart reface scenariul initierii din telesterion: mystii erau claustrati intr-o subterana a sanctuarului, lasati sa rataceasca in intuneric, timp in care le erau infatisate obiecte si figurine divine stranii, cand terifiante, cand linistitoare, pentru ca apoi sa fie dusi la etajul superior unde erau inundati de o lumina puternica. Astfel, “din regiunea terorii, mystii treceau pe pajistile voioase ale Campiilor Elizee, peste care isi raspandea razele o lumina minunata. Calatoria lua sfarsit o data cu contemplarea Obiectelor Sacre, care era punctul final al initierii”. Foarte probabil, hiera erau niste dublete primitive din lemn, niste statui ale zeilor, considerate de origine divina (xoana si kolossoi).
Desi reconstructia lui Paul Foucart este plauzibila cel putin sub aspect psihologic, ea are un defect major: sapaturile au aratat ca telesterionul nu are o incapere subterana. Mircea Eliade sublinia originea orfica a acestui tip de initiere atribuit de Paul Foucart riturilor de la Eleusis, iar fragmentele din dialogurile platoniciene citate de Foucart in sprijinul interpretarii sale confirma mai degraba opinia lui Eliade. Multe din interpretarile lui Paul Foucart nu au rezistat, in primul rand ipoteza importului din Egipt a fost abandonata de scolile de istorie a religiilor mai recente. Pentru Georges Milonas o origine mult mai probabila a Misterelor ar fi Thessalia, unde existau vechi sanctuare inchinate zeitei centrale a misterelor, Demeter. Cu toate acestea, Misterele de la Eleusis ramane un studiu de referinta pentru intelegerea unuia dintre cele mai importante fenomene religioase grecesti.

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn