Twitter Gplus RSS

Cercul de lectură – 2013


 

Prima rundă – 1 martie 2013

 

            Prima întâlnire a cercului de lectură pe proză experimentală, la sfârşit de secol XX şi început de secol XXI, şi-a propus să evalueze poziţia pe care s-ar putea afla romanul Pobby şi Dingan de Ben Rice pe piaţa de carte. Miza întâlnirii a fost aceea de a stabili dacă volumul poate fi considerat unul valoros din punct de vedere literar sau mai  degrabă încadrabil în categoria romanelor mediocre.

            Discuţiile s-au desfăşurat în jurul a două opinii contrare menite să apere sau să discrediteze textul. Atât „avocatul” (Nicoleta Marinescu, an I, master Istoria imaginilor-Istoria ideilor) cât şi „procurorul” (Alexandra Cadar, an I, master Istoria imaginilor-Istoria ideilor) au discutat romanul având în vedere structura narativă a acestuia, construcţia personajelor, imaginarul şi stilul, însă ambele argumentaţii au avut ca punct central credibilitatea personajelor. Astfel, „avocatul” şi-a susţinut punctul de vedere subliniind consistenţa lumii din ochii personajului Ashmol Williamson, a cărui viziune copilărească generează atât umorul, cât şi stilul patetic al cărţii. Tot aici, firul epic simplu, concentrat şi linear a fost prezentat ca fiind una dintre reuşitele cărţii, numeroasele evenimente revelatorii compensând economia narativă a acesteia. La finalul pledoariei, „avocatul” şi-a exprimat opinia asupra mizei romanului pe care a identificat-o la sfârşitul volumului, şi anume, nevoia de a crede în impalpabil.

            Pe de altă parte, „procurorul” a blamat lipsa diferenţelor între atitudinile adulţilor şi cele ale copiilor, considerând acest lucru o dovadă a lipsei de credibilitate a personajelor. Reacţia comunităţii precum şi organizarea epică au fost considerate ca exagerate şi lipsite de concreteţe. De asemenea, „procurorul” a folosit ca argument inutilitatea morţii personajului fetiţei în contextul dispariţiei prietenilor săi imaginari consideraţi ca fiind o extensie a personalităţii acesteia. Concluzia contraargumentării a subliniat faptul că miza cărţii nu a fost atinsă din moment ce imaginaţia nu ajunge să aibă o poziţie privilegiată în cadrul comunităţii.

            Participanţii au votat în favoarea „avocatului” în ciuda faptului că majoritatea s-a declarat împotriva existenţei unei reale valori literare a cărţii. Opinia publicului a menţionat caracterul metatextual ca fiind una dintre reuşitele volumului, însă s-a discutat şi statutul pe care acesta îl are din punctul de vedere al receptării, stabilindu-se faptul că romanul Pobby şi Dingan se adresează mai degrabă publicului larg, decât unei nişe de cititori.

            În final, textul a fost decretat ca fiind adecvat unui public neavizat, în timp ce succesul acestuia a fost pus pe seama sentimentalismului poveştii, uşurinţei  lecturii şi dimensiunilor reduse ale volumului.

Alexandra Veronica Vescan

Andrei Cucu

 

 

 

A doua rundă – 15 martie 2013

 

A doua întâlnire a cercului de lectură pe roman experimental la sfârşit de secol XX şi început de secol XXI s-a desfăşurat pe marginea romanului Baia de Jean-Philippe Toussaint, iar discuţiile au urmărit judecarea acestuia din mai multe perspective. Astfel, după coordonatele prestabilite ale cercului, „avocatul” (Cosmin Bucilă, an I, master Istoria imaginilor –Istoria ideilor) şi „procurorul” (Cătălina Sorina Adam, an I, master Istoria imaginilor – Istoria ideilor) au evaluat valoarea textului, în funcţie de subiect, personaje, structură şi stil.

Argumentele principale ale „avocatului” s-au axat pe structura inedită a volumului construit fragmentar şi lipsit de cronologie. Apărătorul cărţii a încercat să pună în evidenţă creativitatea compoziţională a acesteia, subliniind reuşita autorului de a scrie un roman prin mici naraţiuni numerotate, cu valoare atât individuală, cât şi ca întreg. Din punctul de vedere al „avocatului”, unul dintre punctele tari ale romanului constă în asemănarea structurală cu picturile lui Mondrian, caracterizate prin imobilitate şi arhitecturi matematice. De asemenea, s-a menţionat caracterul absurd al subiectului, văzut în dublă ipostază:  absurdul interior al personajului principal care se refugiază în baie şi absurdul exterior al lumii din care acesta încearcă să evadeze.

La polul opus s-a aflat pledoaria „procurorului”, care a  blamat structura inconsecventă ajunsă deja clişeu al postmodernismului, precum şi suprautilizarea unor simboluri şablon. Mai mult, s-a menţionat faptul că naraţiunea pune obstacole în faţa cititorului, pistele de acţiune fiind voit blocate. De asemenea, firul simplist al cărţii nu poate constitui, în opinia „procurorului” o bază pentru un roman. Atitudinea existenţialistă exagerată a fost încă un argument împotriva romanului, care îşi pierde în acest fel verosimilitatea. Din perspectiva „procurorului”, miza romanului care este aceea de a şoca rămâne neîmplinită, nereuşind să sfideze orizontul de aşteptare al cititorului.

Pledoaria „avocatului” a reuşit să strângă cele mai multe voturi, majoritatea „juraţilor” exprimându-şi opinia pozitivă în legătură cu volumul lui Toussaint. Publicul considerat potrivit de către participanţi a fost unul intelectual, familiarizat cu scheme narative experimentale. De asemenea, având în vedere atmosfera statică şi de izolare a textului, cerchiştii au opinat că o altă categorie de cititori potrivită acestui volum ar fi deţinuţii. Discuţia s-a încheiat prin explicarea modalităţii de argumentare, atât a „avocatului”, cât şi a „procurorului”.

 

Alexandra Veronica Vescan

Andrei Cucu

 

 

Runda a treia – 22 martie 2013

 

            A treia întâlnire a cercului de lectură pe roman experimental a avut ca punct de plecare volumul lui Péter Esterházy - Verbele auxiliare ale inimii. Discuţia a încercat să surprindă reuşitele cărţii, prin intermediul „avocatului” Nicoleta Poenar (masterat Istoria imaginilor-Istoria ideilor, an II), dar şi neajunsurile acesteia prin discursul „procurorului”, Maria Pozsar (Literatură comparată-Rusă, an II).

            „Avocatul” şi-a început pledoaria lăudând arhitectura inovatoare a cărţii şi tehnicile experimentale folosite de către autor. Astfel, se menţionează alternanţa perspectivelor, aceea a fiului urmată de cea a mamei, dar şi folosirea chenarului negru şi a subtextului alcătuit din citatele unor autori consacraţi. Aceste două tehnici din urmă reprezintă, în opinia „avocatului”, semnificaţiile teoretice ale textului care încearcă să demitizeze romanul clasic şi poziţia autorului. Chenarul negru devine, în acest sens, un ferpar al romanului în general, dar gestul lui Péter Esterházy nu este unul avangardist, distructiv, ci mai degrabă necesar în contextul romanului actual. Apărătorul cărţii şi-a încheiat discursul subliniind latura umoristică a acesteia reieşită din atitudinea în faţa morţii, dar şi naturaleţea cu care autorul oscilează între seriozitate şi ludic.

            La polul opus s-a situat pledoaria „procurorului” care a încercat să evidenţieze faptul că romanul lui Esterházy, încercând să demonstreze eşecul literaturii, este în sine un eşec. Mai mult, structura experimentală nu face decât să dezorienteze cititorul, împiedicând înţelegerea efectivă a textului. De asemenea, în opinia „procurorului”, naraţiunea se limitează la juxtapunerea unor situaţii foarte diferite, alternând realitatea şi delirul fără a le delimita în mod coerent.  În ceea ce priveşte subtextul, acuzatorul volumului a pus problema îndreptăţirii autorului de a utiliza liber textele altor autori. În acest fel, scriitorul nu face decât să umple spaţii goale, dorind să distrugă autorul în general, însă nereuşind să se deconstruiască decât pe sine.

            Voturile „juraţilor” au fost egale, iar discuţia s-a încheiat cu opinii pe marginea felului în care un text precum cel al lui Esterházy ar putea fi mediatizat. Participanţii au căzut de acord asupra faptului că Verbele auxiliare ale inimii este un roman destinat strict unui public avizat.

Alexandra Veronica Vescan

Andrei Cucu

 

 

 

Runda a patra – 5 aprilie 2013

 

            Cea de-a patra întâlnire a cercului de lectură pe roman experimental s-a desfăşurat pe marginea romanului De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, propunându-şi să evidenţieze, pe de-o parte, punctele tari ale romanului, prin analiza „avocatului” Cosmina Cosma (masterat Istoria imaginilor – Istoria ideilor, an I), iar pe de altă parte eşecurile acestuia, prin discursul „procurorului”, Călina Părău (Literatură comparată – Engleză, an II).

            „Avocatul” şi-a început pledoaria încercând să pună în evidenţă atuurile naraţiunii şi alegerea perspectivei copilului neiniţiat. Astfel, pe fondul călătoriei perpetue, Aglaja Veteranyi reuşeşte, în opina apărătorului cărţii, să construiască un univers complex care cuprinde, pe de-o parte, sensurile unei copilării traumatice, iar pe de altă parte realităţile comunismului românesc. Mai mult, volumul reuşeşte să convingă prin faptul că limbajul, aparent retardat, este construit după o logica matematică precisă, plină de permutări şi ecuaţii care vor fi mai apoi depăşite. De asemenea, construcţia personajelor este atent executată, existând echivalenţe între discursul naiv al personajului copil şi observaţiile mature ale adulţilor. La final, „avocatul”  a lăudat accentele profetice ale volumului, precum şi structura de prozo-poem ori utilizarea hibridării care fac din De ce fierbe copilul în mămăligă un valoros text postmodern.

            Ca opinie contrară, „procurorul” a încercat să demonstreze faptul că alegerea aparent reuşită a subiectului constituie, de fapt, un apel la sentimentalismul cititorului prin care sunt ascunse lipsurile estetice ale cărţii. Astfel, succesul volumului nu se datorează valorii literare, ci mai degrabă unor mecanisme psihologice şi biografice care deviază cititorul. În plus, din punctul de vedere al „procurorului”, convenţia realităţii a fost stabilită în afara literarului, constituind astfel un mecanism de manipulare a cititorului. De asemenea, perspectiva narativă a fost decretată ca fiind nereuşită, întrucât se bazează doar pe viziunea unui singur personaj. Ca stil, volumul Aglajei Veteranyi dă dovadă de un discurs infantil simplist, de o violenţă gratuită. „Procurorul” şi-a încheiat pledoaria subliniind faptul că structura fragmentară a cărţii ameninţă să facă din text o simplă listă fără continuitate, care nu poate fi numită roman.

            Juraţii au votat în favoarea „avocatului”, însă cinci dintre aceştia au decis să se abţină de la vot. În final s-au discutat, ca de obicei, mecanismele de promovare a cărţii, dar şi posibilele metode prin care volumul ar putea fi blamat critic.

Alexandra Veronica Vescan

Andrei Cucu

  

 

Runda a cincea – 19 aprilie 2013

 

            A cincea întâlnire a cercului de roman experimental şi-a propus o discuţie pe marginea volumului Istoria calviţiei mele  de Arnon Grünberg  şi a traseului pe care un astfel de roman l-ar putea avea pe piaţa de carte. Respectând tiparul întâlnirilor anteriore, „avocatul” (Andrei Cucu – Istoria imaginilor – Istoria ideilor, master, an I) şi „procurorul” (Oana Alb – Literatură comparată – Norvegiană, an II) au încercat să convingă „juraţii” pe de-o parte de meritele cărţii, iar pe de altă parte, de neajunsurile sale. De asemenea, ceilalţi participanţi au avut ocazia să îşi exprime opinia şi reacţia la lectura romanului înainte ca apărătorul şi acuzatorul să îşi înceapă argumentările.

            Pledoaria „avocatului” a mizat pe valorificarea volumului printr-o abordare teoretică. Astfel, Andrei Cucu a atras atenţia asupra reuşitei cărţii de a-şi deconstrui propria ficţiune, transformându-se într-un performance în care distincţiile autor-personaj sunt abolite. Din punctul de vedere al „avocatului”, volumul îşi refuză statutul de text literar, minciuna devine adevăr, iar ficţiunea contaminează realitatea. Acesta mai aduce ca argument favorabil cărţii recurgerea la o construcţie narativă simplă, fluidă, cu personaje clar delimitate care validează lumea din interiorul textului.

            „Procurorul”, în schimb, a pornit de la titlul volumului pentru a demonstra lipsa de coerenţă a naraţiunii, întrucât aceasta se axează mai puţin pe istoria efectivă a unei calviţii, gravitând în jurul unor alte obsesii. Pentru „acuzator”, textul lansează o suită de piste greşite care păcălesc cititorul şi îl manipulează. Mai mult, detalierile excesive şi construcţiile repetitive se transformă în imperfecţiuni narative, în timp ce traseul personajului principal, Marek van der Jagt, este deviat prin digresiuni banale şi exagerări. „Procurorul” a adus în discuţie chiar şi problema unui hybris care îşi pierde sensul, iar pledoaria acestuia s-a încheiat prin a sublinia caracterul de impostor al autorului, care forţează empatia cititorilor.

            La sfârşitul celor două discursuri juriul a deliberat în favoarea „avocatului”, iar discuţia s-a îndreptat spre posibilităţile de promovare ale volumului lui Grünberg. De asemenea, s-a stabilit faptul că romanul ar fi potrivit pentru toate tipurile de public, existând posibilitatea unei promovări atât într-un mediu intelectual, cât şi pentru un public mai puţin avizat.

 

Alexandra Veronica Vescan

 

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn