Twitter Gplus RSS

Ştime Parc sau Poveşti Dunărene la Port Cetate


Ştime Parc

sau

Poveşti Dunărene la Port Cetate

 

 

Iată că a fost – în cele din urmă – şi “Dinescu”, cum neoficial se mai cheamă atelierul de scriere creativă de la Portul Cetate. A fost şi s-a savurat pentru că altfel nu este omeneşte şi scriitoriceşte cu putinţă.

Un puternic sentiment de irealitate ne-a stăpânit din momentul lansării proiectului până în ultima zi de şedere. Pare improbabil să repeţi un “Dinescu”, dar când te afli la faţa locului ai impresia că de fapt nici n-ai plecat. Rulajul de îngeri, care de tinichea, care de paie, renovarile discrete sunt singurele dovezi că s-au mai scurs nişte ani. Să revenim la subiect.

Poveşti dunărene a fost tema acestui atelier şi am văzut-o ofertantă, mai ales că ştirile din ultima vreme ne făcuseră să aşteptăm un real diluviu pentru luna iunie. Potopul a rămas intr-un final în imaginarul nostru, Dunărea fiind mai cuminte ca de obicei, ba chiar destul de scăzută, pe motiv de caniculă.

Poveştile rezultate, în schimb, au mustit de înecaţi, ştime ale apei şi alte calamităţi, vădind într-o oarecare măsură prejudecata omului de sub munte despre viaţa la Dunăre. O parte din scrieri au poetizat urgia, altele au tratat-o cu umor, după temperamentul şi dispoziţia creatoare a fiecărui participant. Produsul final satisface o gamă largă de gusturi, în ciuda (sau chiar datorită) unei vagi aplecări spre cruzime a povestitorilor (povestaşilor).

Şi pentru că tot am vorbit despre povestitori, se cade să-i şi menţionăm aici, începând cu Ruxandra Cesereanu, iniţiatoarea acestui proiect. Printre “veterani” s-au aflat poetul Marius Conkan, Valentin Moldovan şi subsemnata. Pentru prima dată la Portul Cultural Cetate s-au aflat şi au scris Simina Raţiu, Lavinia Rogojină şi invitatul special al atelierului – Cosmin Perţa. Pentru o scurtă vreme, din partea Televiziunii Române, ne-a ţinut companie Vasile Hotea Fernezan.

Se cade întotdeauna când scrii la sau despre Portul Cultural Cetate să adaugi puţină culoare locală. Ne aşteptam pe undeva ca atmosfera celor o mie şi una de nopţi să se fi destrămat o dată cu atelierul omonim (petrecut între 2008-2009). Nici vorbă, Mircea Dinescu s-a arătat a fi acelaşi amfitrion generos, deşi mereu pe picior de plecare. Am avut parte chiar şi de un micro-recital Mambo Siria plătit cu două ţigări.

Nu vom uita nici câinii conacului, care ne-au umplut nopţile cu un alt fel de recital, pentru a dormi pe urmă zi-lumină în gropile răcoroase săpate printre straturi. Negruţa, potaia iubitoare de struguri, a avut un soi de fan club pe durata şederii noastre.

Drept încheiere pot să spun că a fost un atelier mai potolit decât cele din anii trecuţi, poate din pricina căldurii intense (poate pentru că am mai îmbătrânit şi unii dintre noi). Având drept singură constrângere tema dunăreană, s-a scris, stilistic vorbind, mai liber. Dar, cel mai important lucru, am regăsit ceva din dinamica fostelor ateliere de proză, fapt care sperăm să reiasă şi din noile povestiri scrise la Cetate în anul şi vara de graţie 2014, luna iunie.

 

Suzana Lungu

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn