Marius Conkan: Portalul și lumile secundare
Genul fantasy cunoaște în zilele noastre un succes fulminant atât în literatură și film, cât și în artele media și jocurile pe calculator. Pământul de Mijloc, Narnia, Wonderland, Neverland, Fantasia, sunt lumi miraculoase, paralele cu lumea reală. Studiul lui Marius Conkan se apleacă asupra unei teme esențiale a acestei literaturi, și anume portalul, înțeles ca spațiu sau loc de trecere fie între lumea noastră și lumea alternativă, fie între diverse planuri ale lumii de dincolo. Pe lângă erudiția ei, necesară oricărei cercetări care acoperă conclusiv și strălucit o temă, cartea de față este ea însăși un portal, care ne invită să pătrundem, cu toată dorința noastră (conservată sau redescoperită) de înminunare, în universurile feerice ale unei copilării mature sau ale unei maturități ce tânjește să se reconecteze la magic.
Corin Braga
Cuprins
Partea întâi 5
Portalul în literatura fantasy. 5
Capitolul I. 6
(A) Introducere: de la geografia umanistă la teoria literară. 6
(B) Metamorfoza culturală a ideii de portal 12
(C) Portalul metaforic sau frontiera dintre posibil şi imposibil 20
(D) Rituri de trecere şi non-locuri 22
(E) Portalul în teoriile despre ficțiunea fantasy. 25
Capitolul II. 30
Portalul: studii de caz. 30
(A) Șifonierul vrăjit și portalul interior. 30
(B) Spații intermediare: fereastra-portal și Neverland. 41
(C) Axa lume primară-portal-lume secundară. 51
Partea a doua. 54
Natura lumilor fantasy. 54
Capitolul I. 55
(A) Defamiliarizarea ca procedeu structural 55
(B) Gradele defamiliarizării 62
(C) Cele trei planuri ale defamiliarizării în literatura fantasy. 64
(D) Lumile fantasy prin lentila geografiei imaginare. 69
Capitolul II. 73
Heterotopiile fantasy. 73
Capitolul III. 85
Distopiile fantasy. 85
(A) Distopia fantasy: context cultural şi teoretic. 86
(B) Două tipuri majore de distopii fantasy. 97
Capitolul IV.. 101
Spațiul teratologic între eutopie și distopie. 101
Partea a treia. 114
Construcția lumilor fantasy. 114
Capitolul I. 115
Ficționalitatea lumilor fantasy. 115
(A) Lumi posibile, lumi ficționale, lumi fantasy. 115
(B) Portalul și lumile diadice. 135
Capitolul II. 147
Modalități narative în lumile fantasy diadice. 147
(A) De la mitul clasic la ficțiune și la mitul modern: granița rigidă și portalul 147
(B) Portalul ca operator modal 153
(C) Lumea primară între refuzul și invocarea miraculosului 156
(D) Portalul și lumile secunde: versiuni identitare, versiuni spațiale. 176
Capitolul III. 182
Spațiul ficțional și schizofrenia în Peripețiile Alisei în Țara Minunilor. 182
Capitolul IV.. 199
Cronicile din Narnia: lumea ficțională ca spațiu religios. 199
(A) Nepotul magicianului: lumi între lumi – geneza și apocalipsa lor. 203
(B) Șifonierul, leul și vrăjitoarea sau paradisul recucerit 205
(C) Calul și băiatul vs. O mie și una de nopți 209
(D) Prințul Caspian – a crede și a vedea. 213
(E) Călătorie pe mare cu Zori-de-zi și saga celtică Imram Brain maic Febail 216
(F) Jilțul de argint: descensus ad inferos. 223
(G) Ultima bătălie sau Narnia ca tărâm eschatologic. 227
În loc de concluzie. 231
Cititorul și lumile secundare. 231
Bibliografie selectivă. 236
Index 246