Twitter Gplus RSS

Seria III – Atelier 10


Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (10)

 La al zecelea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost cea a formaţiei Muse (care a luat naştere în 1997, în Marea Britanie, alcătuită fiind din Matthew Bellamy, Chris Wolstenholme şi Dominic Howard), cu albumul Origin of Simmetry(2001-2002). Spre deosebire de celelalte întâlniri din cadrul atelierului de scriere creativă pe muzică psihedelică, de data aceasta unul dintre studenţii participanţi la atelier au propus muzica produsă de formaţia Muse, caracterizată ca fiind rock progresiv, rock alternativ, indie rock. S-a mizat pe o concentrare pe sound-uri insidioase, trenând obsesiv, şi pe schisma vocii principale, trecând spectaculos de la răguşeală şi ton grav, la ascuţiş strident.
Mai jos prezint textele comise de studenţi şi de mine însămi pe muzica formaţiei Muse, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Ruxandra Cesereanu

cântecel

unghiile ţi le-aş tăia cu limba dac-ai şti să fii un dumnezeu mic uns cu ciocolată
dac-ai fi o chitară electrică explodând cu oscioare de vultur la glezne
dac-ai avea părul ca o pivniţă vâlvoi cu jucării
limba mi-aş tăia-o cu lama de ras
ca resturi din barba ta să-mi intre pe gât şi să-mi căptuşească ficatul
cutiuţa din inimă s-ar închide şi deschide hopa-mitică
s-ar învârti titirez până ar ajunge pe sirius
cu frânghia de spânzurat atârnând balerină
în urechea ta m-aş ghemui ca un cercel de rebel certat cu legea
şi ţi-aş şopti moi cuvinte de ceaţă şi dulce greaţă
am o gaură-n cap am un burghiu delicat
pe-aici trece un trenuleţ care nu opreşte niciodată
doar luminile lui le simt atingându-mi dinţii şi spărgându-i cu unde sonore
pe-aici trece o caravană de tinere cămile duse la împreunat
blana lor aspră e o plantă de cerebel stacojiu
culoarea mea favorită pentru scrâşneala singurătăţii şi-a maturităţii
un carusel de sticlă pisată pe care un fachir păşeşte-n foc negru
lanţuri de degete lipite intrând în gură
scoţând de-acolo o pungă plină cu patimă interzisă şi langoare proscrisă
iubiţeii zac ca viţeii sticloşi pe care îi mângâie un măcelar cu cizme de rege
de când eram mică i-am împuşcat pac-pac şi i-am silit să facă oac-oac
să fie broscuţe părăluţe stăncuţe
să nu se mire nici de polul nord nici de japonia nici de laponia
ci doar de odaia ultimului sânge chircit în cubuleţe de gheaţă.
şopârle dansează cu pisici siameze
miorlăie cu răguşeli de aligator în petrol
aşa şi eu mă-nvârt mă-nvârt
înecată-n spirt şi-n fierbinţeala mult prea vie a unui cuvânt
care-mi stă pe frunte ca o maimuţică de foc
ea n-aude nu vede nu vorbeşte
ci doar cu dumnezeul galben al lumilor pe dedesubt şi pe dinlăuntru se războieşte.

 

Cristina Vidruţiu

 

Listening and writing

 

     Când căpiază oile e vremea poveştilor la gura cuptorului cu microunde. Papucii pufoşi în jurul gleznelor gospodinelor frustrate din cauza tornadei care le-a întrerupt şiroaiele şi oftaturile din faţa tv-ului decorat cu balerine de porţelan. Puradeii reveniţi la foamea cea de toate zilele după cornuleţul cu lapte îşi pironesc ochii pe motanul gras din vecini poposit pe pervazul termopanului colibei lor. Îţi mai aduci aminte când te-am îmbrăcat în rugina fierelor prinse de bunicul în vis, fierele alea apărute lângă văniţa noastră de plastic după o noapte în care m-am rugat să am noroc să-l întâlnesc în viaţa asta pe Galoşu – cuceritorul canalelor. Mama zice că mă dă afară. Mai afară de atât unde? Când şobolanii se fac bucăţi de plapumă şi învăţătoarea îţi trage în jurul băncii un cerc cu creta. mai afară de atât unde? Genoflexiuni cu creieru nu fac, tătuca spune că trebui să-mi fac bani de buzunar. Banii nu se fac din piatră, unghiile nu cresc din pâine – asta spune bunica. Mai bine mă năşteam atunci fără unghii! Munţi de gunoaie escaladaţi cu ajutorul unor frânghii de aur – asta visez mai nou de când e la modă simbioza asta între lanţurile de aur şi ridicarea către cer călcând pe capul vecinului.
Cum o fi să dormi în iaurt? Şi după să-ţi taie picioarele frăgezite ca să nu mai simţi niciodată nici măcar încercarea asta de a te face alb. La votu ăsta se dă pomană? Cum de ce? Ca la orice înmormântare… ceva tot îngropăm noi. Asta facem noi: eu îngrop, tu mă îngropi, el te îngroapă, noi suntem îngropaţi de voi pe când ei le dau raportu la ele despre cum e să fii îngropat. Când nu vezi şi nu auzi, nu are nici un sens să vorbeşti. La focul de tabără ni se coc creierele uitate să mucegăiască în plasa cu zarzavat. Bade cumpără-ţi laptop să-ţi rezemi caşu de el – cică zice Europa asta ce ne-o primit la Cina cea de taină la strâns de firimituri în palma pentru confecţionarea de dopuri destinate urechilor. Închide ochii şi scuipă! Deschide ochii şi scuipă! Scuipă! Elimină-mă din sistem!

 

Notă:
Nu m-am putut concentra pe muzica distorsionată, motiv pentru care rolul muzicii a fost mai mult acela de a acţiona asupra mea asemeni unei tornade sau a unei cârtiţe care mi-a înlesnit vizualizarea unei avalanşe de imagini culese în ultimele zile din diferite surse.

 

Sonia-Doris Andraş

 

Muhammad Ali Baba şi cele 100 de portaluri semi-deschise

 

*Inflamaţia pârâie în interiorul coconului de gheaţă ce pluteşte peste canonul occidental. Rosetta şi Faetonul joacă şah din cranii de cristal laminat cu părul roşu de furie ancestrală.

*Oh, Imhotep, Imhotep, dă-mi secretul tău! Cât m-ar costa astăzi în lei sud africani o piramidă în trepte de mărime şi greutate medie? Mumia grohăia şi horcăia despre Mefistofel, purta ţinte de tir şi laţe nepieptănate din Regatul de Mijloc încoace. Îşi spunea Mick, sau Brian, nu mai ştiu.

*Vetuţa s-a sculat din morţi. Era cam supărată. O violase tot satul până la moarte, acum era hotărâtă să nu-i lase să scape nepedepsiţi. Aşa că s-a deghizat în mercenar mongol şi i-a jupuit de vii pe toţi, după care s-a oprit la Starbucks pentru un Caramel Frappuccino mediu la 6 Euro jumate.

*Uneori mă întreb cine a inventat scotchul. M-aş întoarce în timp şi aş lipi un “I bow to thy glory” pe uşa lui Johnnie Walker.

*Trei paraşutişti şi patru paraşute stau pe gard şi croşetează praz într-un nap. Paraşutistul 1 îi spune paraşutei 3 că are ochi frumoşi. Paraşuta 1 începu să plângă şi îl împuşcă în cap pe Paraşutistul 3.

*Oameni fără faţă şi pelerine de latex mărşăluiau în tăcere hardcore şi pe alocuri punk. Unul din ei ducea Luna, celălalt Turnul. Moartea venea singură pe calul din dotare. O urma îndeaproape Harap Alb aducând lopata cu jăratec.

*Am întrebat poetul de şarpele lung de 7 mile. A zâmbit şi a spus să-l caut în mina de aur de mătase.

*Turnul dansa tango cu Marea Preoteasă, iar Nebunul se întorcea în sud cu bandeonul său iubit. Când a apărut rivalul, Soarele, Zecele de monede a pălmuit Asul de bâte. Atunci Diavolul i-a aruncat pe toţi în aer.

*Trei plante carnivore nu reuşeau să cadă de acord cui îi va reveni musca ţeţe. După o dezbatere de 3 zile şi 3 nopţi plus transport, nu s-a ajuns la nici un rezultat şi musca şi-a făcut bagajele şi a plecat în vacanţă în Bahamas.

etc.

Notă:
Am intrat în starea mea obişnuită când ascult Muse, un fel de transă comică, pe alocuri violentă. Nu ştiu cât a fost muzica şi cât a fost starea de oboseală pe care o simţeam.

 

Lavinia Rogojină

raport neoficial. nu poem

 

C. nu mai face duşuri clocotite
crede că poate să îmbrăţişeze iar viaţa
pielea a început să i se lege
are răni adânci însă
şi-o ustură tot timpul şi mi se plânge.
D. e trist nu mai trăieşte printre noi demult
nu vrea să ne mai vadă
nu mai iubeşte pe nimeni
mi-a spus că dacă boala îl doboară
o să o termine el înainte
şi c-o să zboare.
M. strânge cruciuliţe mătănii şi icoane
dar nu crede în nimic
odată a vrut să smulgă o cruce argintie
dintr-un lemn tămâiat
undeva într-o biserică pustie
îi plăcea cum străluceşte
în lumina de ceară obosită
nu crede în nimic nici azi.

Notă
Nu am reuşit să mă concentrez. Nu ştiu cât am reuşit să ascult muzica, m-a deranjat foarte mult calitatea proastă a sunetului (my fault!). Nu ştiu ce a ieşit, am scris ceva la început şi după aceea nu prea am mai făcut nimic.

 

Valerica Mărginean

poem

 

 

ieri am iubit somnul cărăbuşului fără semne

azi mi-am visat pălăria aşezată pe ultimul etaj al capului

mâine diacriticele sângelui îmi vor zgudui măştile căptuşite

de prelungiri ale femeii de apă greu de ţinut în frâu

ieri mireasma din vorbele mari ale celor mici

a făcut loc zidului de dinaintea nopţii

doar când vorbele mici ale celor mari

sunt răpuse de obrazul mânjit cu fluturi tăbăciţi

de un animal mic scos din cutia roz

mă ispitesc obsesiile ce-şi iau zborul

din nisipul amestecat cu diamante

azi guma de mestecat lipită pe muchia osului făcea să ţâşnească

veneţia vieţii din boabele de struguri negri ai gondolei

mâine un câine miop perforează intrarea

în copita cerului în care nu se plânge nu se râde

azi paradisul din coji de nucă

poartă mănuşi albe şi negre ca pe tabla de şah

ieri bărbatul cu picioare japoneze intrat pe uşa din spate

mă lăsa să-i ating ceafa cu degetele albe

doar când asculta refrenul din nopţile

în care îl muşca sărutul ploii

azi ţi-ai dus spre ochiul care râde

o floare transparentă cu petale

ce cad precum corpul tău şi al meu

atârnat de-un pantof cu tocul sfărâmat

am luat în grabă liftul

pentru a ajunge la dulapul budist

în care ţi-am păstrat văzul într-o sticluţă cu lichid roşu

din care am sa beau când voi fi

cercetător la institutul de studiere a cicatricilor

dintre viaţă şi moarte de dincolo de viaţă de dincolo de moarte

sau din viaţă şi din moarte sau cum vrei tu

şi ieri şi azi am adus panglici ca laude şi jertfe

maladiei tale intrate în cursa cu obstacole verzi

să vă dezvălui un secret acum

uite-aşa am primit magna cum laude

cu o teză de doctorat despre ,eternitatea şi unitatea

şi consubstanţialitatea intelectului cu pasiunea şi cu

voinţa şi cu obsesia şi cu sexul şi cu maladia şi cu

tot ce vreţi voi a înţeleptului meu iubit cu chip de

ursuleţ sfios şi armonios cântând din liră

 

 

Notă:

 

Această poezie mizează pe imagini ale spaimei, angoasei împinsă până la delir,spaimele se ascund sub forma diverselor scene halucinante. Fiecare scenă e o mască aşezată subtil pe feţele contrastante ale unor spaime de orice fel, acestea în loc să fie exorcizate sunt înlocuite cu diferite suprapuneri de măşti.

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn