Twitter Gplus RSS

Seria I – Concluzii


Ruxandra Cesereanu

Phantasma si atelierul de creative writing

In cadrul Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului de la Cluj (unde mai functioneaza un master interdisciplinar pe tema Istoria ideilor-Istoria imaginilor, o colectie de carte intitulata Mundus Imaginalis sustinuta la Editura Dacia, o revista de literatura comparata, istoria mentalitatilor si imaginar cultural-social-politic intitulata Caietele Echinox, un cerc de studii numit Eranos si o galerie onirica on-line; curiosii pot cerceta site-ul Phantasma la urmatoarea adresa: http://www.lett.ubbcluj.ro/~phantasma, am incheiat in ianuarie 2003 o prima etapa a atelierului de creative writing pe poezie onirica si deliranta. Am lucrat in fiecare sâmbata cu studentii (atelierul este optional si nu primeste credite ori note) pe autori precum Gherasim Luca, Ilarie Voronca, Virgil Teodorescu (suprarealistul), Paul Paun, Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Gellu Naum, Leonid Dimov si Vintila Ivanceanu. Am fost interesata de descojirea unei tehnici a delirului in câte un poem al autorilor mentionati, dupa care participantii au primit ca tema de lucru, pe loc, scrierea unui poem pe un subiect impus, dupa tehnica poetului analizat in respectiva sedinta. Experimentul s-a dovedit a fi incitant, intrucât in majoritatea poemelor comise, confectionate, produse, participantii au incercat sa duca pâna la capat fantasmele autorilor deconstruiti. A fost o adevarata experienta sa gasesc excelenti imitatori ai lui Gherasim Luca ori Gellu Naum ori Leonid Dimov, unii chiar mai naumieni ori dimovieni decât faimosii autori, nu doar pentru ca spiritul mimetic al participantilor la atelier era remarcabil, ci si pentru adaptabilitatea acestora si aplicativitatea ideii de delir care a avut priza la studenti.

Desigur, initial am incercat sa le explic chiar eu participantilor un model (canon) al poemului delirant, folosind o metafora (desi ea este mai mult decât metafora) draga mie, aceea a submarinului scufundat si inundat. Poemul ca un submarin scufundat si inundat de apa, cu intreg echipajul si capitan cu tot plutind inecati. Fie ca participantii la atelier au vibrat deplin la aceasta metafora, fie ca modelul explicat de mine li s-a parut acceptabil, ei au reusit sa se plieze pe cerinte si sa descojeasca tehnica delirului din autorii studiati. Si, ca o incununare a acestei intelegeri, ei au comis apoi poeme delirante (mai mult sau mai putin izbutite) in stilul poetilor consacrati, pe o tema impusa de mine (iar temele au fost urmatoarele: personalitatea multipla, sonoritatea interioara, parul, calatoria exotica, o dragoste deliranta, ospiciul, furia, libidoul, a privi pe gaura cheii si a vedea lucruri himerice). La ultimul atelier de creative writing, participantilor li s-a cerut sa produca propriul lor submarin scufundat si inundat, fara sa li se impuna vreo tema. Ce-i drept, poemele comise de data aceasta (când libertatea a fost absoluta) nu au fost neaparat izbutite. Dar surpriza a fost de cu totul alta natura: mi-a venit ideea sa ii pun sa isi comenteze propriul poem si cu acest prilej au iesit la iveala o puzderie de obsesii si nevroze catalizatoare ale textelor produse. Punctul culminant a fost acela in care, suplimentar, i-am invitat sa isi expuna nevrozele marcante pentru propriul lor delir: participantii nu au ezitat si au raspuns imediat, iar efectul a fost aproape de psihodrama. Fireste, in final, am fost rugata ca eu insami (provocatoarea improvizata a simili-psihodramei) sa imi expun o nevroza marcanta (ceea ce a trebuit sa fac, din onestitate fata de “ucenicii” mei efemeri).

in anii urmatori voi mai conduce astfel de ateliere de creative writing, dar niciodata pe autorii deja descojiti de delir (de aceea, experimentul a fost unic). Vor urma, cândva, un grup de autori la care exista secvente delirante, precum Radu Stanca, A. E. Baconsky, Emil Botta, Ion Caraion; apoi autori mai apropiati de vremurile noastre precum Gabriela Melinescu, Nora Iuga, George Almosnino, Mihai Ursachi, Virgil Mazilescu, Emil Brumaru, Nichita Stanescu; in sfârsit, optzecistii Traian T. Cosovei, Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Magda Cârneci, Ion Muresan si, desigur, câtiva post-optzecisti (ii numesc astfel, ca sa nu le spun nouazecisti sau doimiisti). Pe propria mea poezie, chiar daca ea se potriveste, uneori, ca o manusa cu ideea de delir (nu degeaba lucrez acum la proiectul unui Manual despre cum sa nu ramâi blocat in realitate, in care teoretizez “delirionismul”) nu voi lucra niciodata in cadrul acestui atelier.

Intr-unul din anii urmatori, atelierul de creative writing pe care il conduc va initia un alt experiment, anume texte produse in simili-transa pe muzica psihedelica. Pentru mine este o adevarata provocare sa vad reactia participantilor la o muzica precum cea compusa de Pink Floyd, Yes, Genesis, Doors, King Crimson, Mahavishnu Orquestra (din anii 70), dar si Dead Can Dance sau muzica indienilor navajo. Nu voi apela la o formatie precum Nirvana, intrucât ea este indeajuns de cunoscuta si ascultata in rândul studentilor incât sa nu mai produca nici o surpriza si, deci, nici o transa. Spre deosebire de ceea ce am facut in cadrul atelierului de poezie deliranta, in acest caz tehnica va fi mai degraba una a dicteului automat, pe catalizarea produsa de muzica psihedelica respectiva si in masura in care participantii vor putea sa isi creeze si sa se izoleze in propria lor transa sau mai degraba simili-transa, cum am numit-o deja. Voi vedea ce va iesi si in ce masura demersul meu, de scoatere a fantasmelor la suprafata, dar si de strabatere a lor pâna la capat, are valabilitate si impact. Si toate acestea cu ajutorul poeziei delirante si muzicii psihedelice.

 
 Share on Facebook Share on Twitter Share on Reddit Share on LinkedIn